Un tânăr de 27 de ani din Satu Mare a fost reţinut de către procurori şi este cercetat pentru omor, fiind suspectat că a ucis săptămâna trecută o femeie de cetăţenie germană cu care avea o relaţie apropiată. Bărbatul a ascuns cadavrul în portbagajul maşinii, iar oamenii legii l-au găsit abia după patru zile.
Procurorul şef al Secţiei Urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marius Iancu, a declarat, marţi, pentru News.ro, că un tânăr de 27 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru omor.
Bărbatul este suspectat că, în noaptea de 13 spre 14 iulie, ar fi ucis o femeie de 46 de ani, de cetăţenie germană, cu care se pare că avea o relaţie apropiată.
”Pe fondul geloziei, i-a aplicat femeii mai multe lovituri cu pumnii şi un corp dur pe care încă nu l-am găsit, în urma loviturilor survenind decesul”, a declarat Marius Iancu.
Potrivit acestuia, cadavrul victimei a fost găsit doar luni seară, după ce aparţinătorii femeii din Germania au anunţat dispariţia ei.
Familia victimei ştia că este în Satu Mare, iar poliţiştii au demarat căutările. Au găsit autoturismul femeii, sub un pod din Satu Mare, iar în portbagaj, cadavrul ei.
În urma verificărilor, anchetatorii au mai stabilit că bărbatul este angajat al firmei victimei din Germania, lucrând în domeniul IT.
Tânărul va fi prezentat, marţi, magistraţilor Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă.