Medicul Gheorghe Burnei, în instanţă: Am posibilitatea să operez în clinici private, dar acolo nu sunt condiţii

Vocea.biz / 18.07.2017
Medicul Gheorghe Burnei, în instanţă: Am posibilitatea să operez în clinici private, dar acolo nu sunt condiţii

Medicul ortoped Gheorghe Burnei, acuzat de mai multe fapte de luare de mită şi aflat sub control judiciar, a arătat, marţi, în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti că el nu a cerut nimănui nimic şi că părinţii i-au oferit bani din proprie iniţiativă, iar acum este oprit pe stradă de părinţi care-i cer să le opereze copiii. El a mai spus că de trei săptămâni are posibilitatea să profeseze în clinici private, dar nu poate lucra acolo pentru că nu sunt condiţii şi le-a cerut judecătorilor să îi permită să se întoarcă la vechiul loc de muncă şi la activitatea didactică, altfel neavând cum să se întreţină.

Avocatul acestuia a arătat în instanţă că medicul a încercat să îşi exercite profesia în clinici private, în condiţiile în care sute de foşti pacienţi ai săi sunt trecuţi pe liste de aşteptare de şapte luni. “Sute de pacienţi de la Spitalul de Copii Marie Curie au rămas pe lista de aşteptare de 7 luni. În lumina deciziei recente a Curţii Constitutiionale, nu mai putem vorbi de 22 de infracţiuni de luare de mită, ci doar de una. Medicul Burnei nu mai poate influenţa martorii, declaraţiile acestora sunt înregistrate video şi sunt depuse la dosar. Cerem modificarea condiţiilor controlului judiciar, în sensul de a i se permite exercitarea profesiei într-un spital de stat, în condiţiile în care acesta nu poate să îşi exercite nici profesia de profesor universitar. Numărul de medici ortopezi pediatrici din România este redus şi s-a diminuat mult ecoul social al faptelor iniţiale”, a susţinut avocata Eliza Ene Corbeanu.

În replică, procurorul de şedinţă a apreciat că se impune respingerea cererii, reîntoarcerea lui Burnei la Spitalul Marie Curie fiind o jignire pentru foştii săi colegi de spital. El a mai spus că medicul nu se poate întoarce în locul în care s-au comis faptele de luare de mită ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

În ultimul cuvânt, Gheorghe Burnei a spus că toată activitatea sa s-a desfăşurat în sprijinul copiilor care nu găseau în România rezolvare la problemele lor medicale. “După aceste operaţii, părinţii aveau o exuberanţă şi veneau…Nu am condiţionat actul medical. Părinţii au venit din proprie iniţiativă şi au lăsat acei bani acolo. Nu am cerut nimic de la nimeni. Nu am făcut rău nimănui. Toţi banii aia lăsaţi acolo nu i-am folosit eu. Nu am luat nimic acasă. Puteam să mă duc în sistemul privat sau în străinătate şi n-am făcut-o. Acum m-am trezit cu o avalanşă de procese. Am adus economii la Casa de Asigurări de Sănătate de milioane de euro. De 7 luni nu am ţinut cursuri pentru studenţi. Nu mai am activitate, nu pot să mă mai întreţin. N-am găsit un loc unde să-mi desfăşor activitatea. De trei săptămâni mi s-a dat voie să lucrez în spitale private, dar acolo nu sunt condiţii”, a arătat Burnei.

El a completat decalaratia şi a precizat că dacă avea spirit întreprinzător ar fi acumulat până acum milioane de euro şi că nu mai ştie ce să facă deoarece este asaltat, inclusiv pe stradă şi în parcuri, de părinţi care-i cer să le opereze copiii.

Judecătorul George Matei a rămas în pronunţare pe cererea lui Burnei, iar decizia Curţii de Apel Bucureşti ar urma să fie definitivă.

Săptămâna trecută, fiul profesorului Gheorghe Burnei, dr Cristian Burnei, a anunţat pe pagina sa de Facebook că, din 19 iulie, tatăl lui acordă consultaţii în Centrul Medical Gral, medicul având interdicţie să lucreze în unităţi sanitare publice după ce a fost acuzat de luare de mită. Gral Medical a dezminţit informaţiile legate de posibila colaborare cu medicul Gheorghe Burnei, neavând nici secţie de Ortopedie în care acesta ar putea să activeze. Aceasta, deşi iniţial fondatorul clinicii afirmase că există un acord de principiu referitor la colaborarea cu medicul Burnei.

Medicul Gheorghe Burnei a fost reţinut în 10 decembrie 2016 de către procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, care au cerut instanţei arestarea preventivă a acestuia pentru mai multe fapte de luare de mită. Tribunalul Bucureşti a respins arestarea preventivă, medicul fiind plasat atunci în arest la domiciliu, iar ulterior sub control judiciar.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au arătat, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că, în perioada 26 octombrie – 24 noiembrie, medicul Gheorghe Burnei a pretins şi a primit de 15 ori mită de la părinţii unor copii internaţi la Spitalul “Marie Curie”, pe care i-a operat sau doar i-a consultat. Mita pe care ar fi luat-o Gheorghe Burnei varia între 50 de lei şi 1.350 de euro.

Anchetatorii susţin că Gheorghe Burnei îi obliga pe părinţii copiilor operaţi de el să cumpere proteze de la firma Argonmed, care în schimb îi plătea vacanţele cu familia în străinătate şi deplasările la congrese. Burnei folosea atât proteze omologate, cât şi dispozitive medicale pe care le folosea în experimente pe copii, ce erau confecţionate artizanal de cunoştinţe ale medicului de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică si Tehnica Masurării, potrivit procurorilor.

“În categoria experimentelor pe copii sunt incluse şi intervenţiile chirurgicale efectuate cu oase de vită fierte sau cu filtre de tanc sau cu BVC”, au mai scris procurorii în referatul cu propunerea de arestare a medicului Gheorghe Burnei.

Potrivit procurorilor, Gheorghe Burnei preleva de la copiii pe care îi opera ţesut osos şi ligamente, fără a cere acordul părinţilor, şi le ţinea în congelatorul unui frigider din unitatea sanitară, în care erau păstrate alimente şi băuturi alcoolice. Ţesuturile, deşi au fost păstrate în condiţii improprii şi nu au fost verificate bacteriologic şi viral, au fost transplantate altor copii, iar cele găsite la percheziţii urmau să fie folosite la alte intervenţii chirurgicale.

Din datele existente până în prezent în dosar, chirurgul ortoped Gheorghe Burnei ar fi făcut experimente pe copii în peste 20 de cazuri, potrivit unor surse judiciare.

Conform anchetatorilor, există indicii că Gheorghe Burnei ar fi săvârşit infracţiuni contra vieţii şi integrităţii corporale sau sănătăţii, în care victimele sunt minori aflaţi anterior într-o stare de sănătate precară, “stare pe care inculpatul prin acţiunile sale intenţionate a agravat-o”.

“Avem în vedere numeroasele declaraţii ale părinţilor copiilor care au suferit intervenţii chirurgicale efectuate de Burnei Gheorghe, copii cărora starea de sănătate li s-a înrăutăţit considerabil în urma intervenţiilor inculpatului. Au rezultat cazuri în care copii cu activitate fizică anterioară întâlnirii cu Burnei Gheorghe specifică vârstei au involuat până la mobilitate sporadică, dificilă şi chiar până la paralizie. Faptele săvârşite de inculpatul Burnei Gheorghe împotriva interesului copiilor puşi în grija sa de către părinţi sunt cu atât mai grave cu cât este poziţia sa profesională mai ridicată”, au arătat procurorii.

Anchetatorii au pus sechestru pe o parte din averea medicului Gheorghe Burnei, la o săptămână după ce a fost pus sub acuzare, potrivit unor surse judiciare.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au primit zeci de plângeri de la părinţi ai unor copii operaţi de medicul Gheorghe Burnei, unele dintre sesizări fiind făcute la linia verde a Direcţiei Generale Anticorupţie.

(News.ro)

Citește și...