Minciunile spuse de mama sa, dar pe care le-a aflat mai târziu

Aceasta este o poveste anonimă ce a circulat pe rețelele de socializare, dar care a putut sensibiliza pe toată lumea.

Conform textului original de pe kudika.ro, iată ce era scris în acea scrisoare nesemnată:

Cele mai importante trei lucruri pe care Lidia Buble le primește de la iubitul cu 32…

Prima declarație a Elenei Udrea după anunțul că este însărcinată

Opt minciuni spuse de mama:

1.

Povestea a început de pe vremea când eram copil; m-am născut într-o familie foarte săracă. Nici nu aveam foarte multă mâncare. De fiecare dată când era timpul mesei, mama îmi dădea porţia ei de orez. În timp ce îmi punea porţia ei de orez în farfuria mea, îmi spunea: „Mănâncă orezul, fiule. Mie nu îmi este foame”.

2.

În timpul copilăriei, îmi amintesc că mama mergea lângă râu să pescuiască; ştiu că făcea tot posibilul să prindă un pește pentru a îmi da puţine proteine care să mă ajute să cresc. După pescuit, venea acasă şi făcea o supă delicioasă, care îmi creştea apetitul. În timp ce mâncăm supă, mama stătea lângă mine şi mânca restul de peste, care rămăsese pe oasele peştelui pe care eu îl mâncasem. Atunci mi-am dat seama ce sacrificii făcea pentru mine. Am folosit furculiţa şi i-am dat celălalt peste ei. Imediat m-a refuzat şi mi-a spus: „Mănâncă peştele, dragul meu. Mie nu îmi place atât de mult”.

3.

Apoi, când am ajuns la liceu – pentru a îmi plăti şcolarizarea, mama s-a angajat la o firmă care o muncea de dimineaţă până seară. Era fericită pentru că primea bani pentru a mă ajuta să evoluez. Pentru că nu mai avea timp de nimic, se trezea noaptea şi pregătea mâncare pentru următoarea zi. Îmi amintesc că într-o noapte m-am trezit şi am văzut-o cum stătea lângă foc şi amesteca într-o oală cu ciorbă de legume. I-am spus „Mama, hai la somn, este târziu. Mâine-dimineaţă trebuie să mergi la servici”. Ea mi-a zâmbit şi a spus: „Mergi să dormi, fiule. Nu sunt obosită, stai liniştit”.

4.

Când festivitatea de primire a diplomelor se apropia, am rugat-o pe mama să vină cu mine. Ea a fost nevoită să se învoiască de la muncă pentru a fi alături de mine în acea zi. În timp ce soarele începuse să se ridice pe boltă cerească, mama a aşteptat ore în şir sub razele puternice să mă vadă cu diplomă în mâna. M-a aplaudat cu lacrimi în ochi şi atunci mi-am dat seama cât de mult mă iubeşte. Când m-am dus la ea, m-a îmbrăţişat şi mi-a dat o sticlă de apă pe care o ţinea în plasa cu care venise. Mi-a zis: „Bea, fiule. Mie nu îmi este sete”.

5.

După moartea tatălui meu, mama mea a trebuit să aibă şi rolul unui bărbat în casă. Era nevoită să ne întreţină pe toţi. Viaţă familiei mele a devenit mult mai dificilă. Nu era nicio zi fără să nu simt suferinţa ei. Condiţia membrilor familiei se înrăutăţea; un unchi apropiat, care locuia în cartier cu noi, venea din când în când să ne ajute. Vecinii noştri au sfătuit-o pe mama să se recăsătorească. Dar ea era încăpăţânată şi nu voia să le asculte sfatul. „Nu am nevoie de dragoste”, spunea ea.

6.

După ce am terminat facultatea şi mi-am găsit un loc de muncă, am zis că este timpul pentru ca mama mea bătrânică să se pensioneze. Dar nu a vrut; mergea la piaţă în fiecare dimineaţă pentru a vinde câteva legume pe care le creştea în curtea din spatele casei. Voia să facă bani pentru a ne ajuta în continuare. Eu lucram în alt oraş şi îi trimiteam bani în fiecare săptămână, însă tot timpul spunea că nu are nevoie de bani. Erau momente în care primeam banii înapoi. Ea spunea: „Am suficienţi bani, fiule”.

7.

După puţin timp, am fost avansat la locul de muncă şi am primit şi o mărire de salariu. Trăiam foarte bine, aşa că am vrut să îi cumpăr o locuinţă în oraşul în care locuiam şi eu. Atunci ea mi-a spus: „Nu este nevoie. Nu sunt obişnuită cu viaţa la oraş”.

8.

Într-o zi am primit un telefon; era un medic care mi-a dat vestea că mama a fost dusă de urgenţă la spital. A fost diagnosticată cu cancer la stomac. Între timp, mă mutasem peste Ocean, la mii de kilometri distanţă, aşa că am luat primul avion pentru a ajunge cât mai repede la ea. Când am văzut-o, mi-au dat lacrimile. Era întinsă pe pat, cu ochii închişi; atunci ieşise dintr-o operaţie. Era bătrână şi foarte slabă. A deschis ochii şi s-a uitat la mine. A încercat să îmi zâmbească, însă pe faţă ei se vedea doar durere. Ştiam că nu mai avea mult de trăit. Părea atât de fragilă şi de tristă. Cu lacrimile şiroindu-mi pe obraji, m-am apropiat de ea. În acel moment m-a strâns de mâna şi mi-a spus: „Nu plânge, fiule. Nu mă doare nimic”.

După ce mi-a spus asta, a închis ochii pentru totdeauna. Sper că măcar acum să nu mai simtă nicio durere.