Premierul Mihai Tudose l-a ironizat, joi, pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, la începutul şedinţei Executivului, pe ordinea de zi fiind un proiect de hotărâre pentru aprobarea unui ajutor de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii. Tudose a afirmat că ministrul Agriculturii, ”după ce a terminat tot ce se putea cu oaia, a ajuns la ambalaj”, nepermiţându-i acestuia să ia cuvântul. ”Nu, nu mai luaţi cuvântul, lăsaţi”, a spus Tudose.
”Ca să încheiem pe un ton optimist, pe ordinea de zi avem un punct al domnului ministru Daea, care, după ce a terminat tot ce se putea cu oaia, a ajuns la ambalaj. Este un ajutor de minimis pentru lână”, a afirmat premierul Mihai Tudose.
Imediat, ministrul Argriculturii, Petre Daea, a vrut să ia cuvântul, însă a fost oprit de prim-ministru, spunându-i că ”înţelegem ce înţelege oaia”, scrie News.ro.
”Nu, nu mai luaţi cuvântul, lăsaţi. Dar închidem cu oaia. Înţeleg că, dacă am terminat şi cu lâna, e gata. Lăsaţi că înţelegem ce înţelege oaia, dar dacă am ajuns şi la ambalaj, lucrurile sunt în regulă”, a spus premierul zâmbind.
Ministrul Agriculturii a afirmat, la începutul lunii iulie, că în România comunităţi întregi au fost create datorită creşterii oilor, ministrul adăugând că ”oaia are doar dorinţa de a fi înţeleasă de toţi”.
Ministrul Petre Daea a subliniat iarăşi rolul jucat de creşterea oilor în România. „Oaia a unit generaţii, oaia a descoperit muntele şi a populat muntele. Oaia a dat mâncare şi ne-a îmbrăcat, oaia a dezvoltat industria lânii, oaia a creat localităţi, a generat comune şi frumoase comune, uitaţi-vă în Sibiu, oaia a sudat generaţiile, tata cu fiul, bunicul cu nepotul. Mărginimea Sibiului este construită din lâna oii, din brânza oii, din mielul oii. Astăzi, sigur că oaia are doar dorinţa de a fi înţeleasă de toţi”, a spus ministrul Agriculturii.
Pe 30 mai, Petre Daea s-a arătat deschis ideii de a schimba actualul brand de ţară al României, frunza, cu oaia, el susţinând că ”oaia este o statuie vie” şi că frunze are toată lumea, dar oi ca în România nu.