Donald Trump Jr, implicat în discuții cu rușii pentru a face rost de informații compromițătoare despre Hillary Clinton

Vocea.biz / 11.07.2017
Donald Trump Jr, implicat în discuții cu rușii pentru a face rost de informații compromițătoare despre Hillary Clinton

Fiul mai mare al preşedintelui Donald Trump a postat marţi, pe Twitter, un şir de e-mailuri în care discută despre intenţia de a afla o serie de informaţii compromiţătoare despre Hillary Clinton, prezentate drept ”o parte a susţinerii Rusiei şi Guvernului ei faţă de dl. Trump”, relatează The Associated Press, preluată de News.ro.

Aceste e-mailuri reprezintă prima probă documentată a faptului că un asociat al lui Trump a participat la o întâlnire cu scopul de afla informaţii coompormiţătoare despre Clinton, despre care se ştia că sunt legate de un efort al Guvernului rus de a-l ajuta pe Trump în alegerile din 2016, comentează AP.

Donald Trump Jr., fiul preşedintelui, a fost puternic implicat în campania prezidenţială a tatălui său.

El a anunţat marţi că postează e-mailurile ”pentru a fi complet transparent”.

Aceste e-mailuri, adresate publicistului de muzică Rob Goldstone arată că lui Trump Jr. i s-a spus că Guvernul rus avea informaţii despre ceea ce ar fi putut s-o ”incrimineze” pe Clinton şi relaţiile sale cu Rusia.

Aceste informaţii, scrie Goldstone, ”i-ar fi foarte folositoare tatălui dumneavoastră”. El încerca să stabilească o întâlnire între Trump Jr. şi o avocată rusă, iar această întâlnire a avut loc ulterior la Trump Tower.

”Dacă este ceea ce spuneţi, mi-ar plăcea, mai ales mai târziu în vară”, i-a răspuns Trump Jr. lui Goldstone într-una dintre seriile e-mailuri pe care tânărul Trump le-a postat pe Twitter.

E-mailurile au date de la începutul lui iunie.

Trump Jr. a recunoscut că s-a întâlnit, la scurt timp după acest schimb de e-mailuri, cu avocata rusă Natalia Veselniţkaia, în timpul campaniei prezidenţiale, înţelegând că avocata avea să-i furnizeze informaţii compromiţătoare despre rivala democrată a tatălui său în alegerile prezidenţiale Hillary Clinton.

(News.ro)

Citește și...