Românii, codași la capitolul evenimente culturale și sportive. Bulgarii, croații și italienii, la fel de dezinteresați de astfel de activități

vocea.biz / 11.07.2017
Românii, codași la capitolul evenimente culturale și sportive. Bulgarii, croații și italienii, la fel de dezinteresați de astfel de activități

Românii cu vârste de peste 16 ani sunt pe ultimul loc din Uniunea Europeană (UE) în ceea ce privește participarea la un eveniment cultural sau sportiv, în anul 2015, potrivit unui raport Eurostat publicat marți, citat de Mediafax.

În topul statelor membre în care populația cu vârstă de peste 16 ani participă la evenimente culturale și sportive se numără Suedia (88,8%), Olanda (86,5%), Danemarca (86,1%), Finlanda (84,6%), Luxembourg (82,7%) și Franța (80,5%). La polul opus sunt România (29,6%) și Bulgaria (32,0%), urmate la distanță de Croația (43,7%) și Italia (49,6%).

Două treimi (66,5%) din populația cu vârstă de peste 16 ani din Uniunea Europeană a participat la cel puțin un eveniment cultural sau sportiv în 2015. Astfel, 1 din 3 persoane nu a mers la cinema, nu a vizitat un muzeu și nu a participat la un eveniment live sau sportiv.

Potrivit Eurostat, 40% din populația UE a mers cel puțin o dată în anul 2015 la cinema (45,3%), a vizitat o zonă culturală (42,6%) sau a participat la un eveniment live (42%). Mai puțin de o treime a participat la un eveniment sportiv (29,7%).

Participarea la evenimente culturale și sportive pare să aibă legătură cu nivelul de educație în contextul în care proporția celor care merg la astfel de evenimente crește cu nivelul de educație. În timp ce mai puțin de jumătate (45,4%) din cei cu vârste de peste 16 ani cu un nivel scăzut de educație au participat cel puțin o dată la o manifestare culturală sau artistică, în 2015, cota a crescut la 70,2% pentru cei cu un nivel mediu de educație și a ajuns la 87,5% în situația celor un nivel ridicat, care au absolvit o facultate sau un colegiu.

Legătura dintre nivelul de educație al persoanelor și participarea la evenimente culturale sau sportive s-a remarcat în cazul ambelor tipuri de evenimente, în special în cazul celor culturale.

Citește și...