Litoralul românesc, staţiunile balneare, montane şi Delta Dunării sunt destinaţiile preferate de turiştii străini pentru sezonul 2017, în special de sloveni şi nordici, care îşi petrec la noi vacantele primite bonus din partea angajatorilor, arată datele de incoming ale companiei Eximtur.
Activitatea de incoming a Eximtur a crescut în primele cinci luni ale anului cu 628%. România a devenit destinaţia preferată pentru programe de companie, prin care angajaţii străini petrec câteva zile vizitând castele, mănăstiri, muzee, dar şi crame. Turiştii străini provin, în majoritatea lor, din Slovenia şi ţările nordice.
În cazul vacanţelor, top cinci staţiuni de pe litoral preferate pentru sezonul 2017 este dat de Mamaia, Venus, Eforie Nord, Jupiter şi Saturn, la un pachet mediu de 776 de lei/turist. Vânzările pentru litoral sunt mai mari cu 29% în primele cinci luni ale anului, care au cuprins şi perioada de Early Booking, în comparaţie cu anul trecut.
Vânzările pentru staţiunile balneare preferate (Băile Felix, Sovata, Geoagiu Băi, Covasna), pentru cele de pe Valea Prahovei şi din Braşov (Predeal, Poiana Braşov, Buşteni, Sinaia), de pe Valea Oltului (Călimăneşti-Căciulata, Băile Olăneşti) şi pentru Delta Dunării au crescut cu 76% faţă de 2016, la un pachet mediu de 696 de lei/turist.
“Noutatea anului în cazul vacanţelor interne sunt zborurile incluse în pachetele de vacanţă pe litoral, din Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Oradea, de la Bucureşti către aceste oraşe şi spre Satu Mare şi Suceava, precum şi între aceste oraşe, pentru cei care vor vacanţe în staţiuni balneare, în Bucovina, Maramureş sau să participe la evenimentele organizate în ţară. Ofertele noastre vin şi în întâmpinarea celor care beneficiază de vouchere de vacanţă, scurtându-le drumul până la destinaţia aleasă”, declară Lucia Nora Morariu, General Manager Eximtur.
Statisticile companiei arată vânzări în creştere pe vouchere de vacanţă, valoarea înregistrată în primele cinci luni ale anului fiind cu aproximativ 76% mai mare faţă de perioda similară din 2016, an în care Eximtur a vândut sejururi pe vouchere de vacanţă de peste un million de euro.
Dintre destinaţile externe, pentru vara 2017 sunt preferate Spania (+47%), Grecia (+44%), Turcia (+10%), dar şi Cipru (+420%), datorită celor şase zboruri săptămânale din Cluj-Napoca, şi Statele Unite (+135%), datorită circuitelor interne.
Croazierele şi circuitele, majoritatea produse proprii ale companiei, înregistrează o creştere cu 85% faţă de primele cinci luni ale anului trecut.
Pachetul mediu în cazul destinaţiilor externe este de 1.642 de lei/turist.
Eximtur a ajuns la vânzări de 26,4 milioane de euro în primele cinci luni ale anului, în creştere cu 22% faţă de perioada similară din 2016. Compania deţine 28 de agenții proprii şi francizate, în 19 orașe din România.