Consultații oftalmologice gratuite pentru copii, în București

Amalia Blanariu / 04.07.2017
Consultații oftalmologice gratuite pentru copii, în București

Primăria Capitalei derulează, prin intermediul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), un program de consultații oftalmologice gratuite pentru copii. 

Primăria Municipiului București, prin ASSMB, organizează, împreună cu ambulatoriul de specialitate al Spitalului de copii “Dr. Victor Gomoiu”, în perioada vacanței școlare, un program de consultații oftalmologice gratuite pentru copii. Campania are ca scop depistarea precoce a tulburărilor de vedere și corectarea lor promptă.

“Prin această inițiativă ne dorim să promovăm starea de sănătate a copiilor și să venim în sprijinul părinților care doresc să îi aducă pe cei mici la un consult oftalmologic de specialitate. Această campanie are drept misiune depistarea precoce a tulburărilor de vedere și corectarea lor promptă. Ca autoritate locală, este de datoria noastră să facem tot ce ne stă în putință pentru a facilita accesul atât al copiilor, cât și al părinților lor la sănătate, educație, sport și cultură. Consultațiile se vor desfășura în noul Ambulatoriu pe care l-am inaugurat recent și unde micii pacienți vor fi consultați într-o unitate medicală realizată la standarde europene. Am desfășurat și vom mai desfășura programe similare, prin care toată lumea să poată beneficia de experiența specialiștilor noștri, în majoritatea domeniilor de interes”, a declarat primarul general Gabriela Firea într-un comunicat de presă.

În cabinetul de oftalmologie al Ambulatoriului Gomoiu se pot realiza:

  • măsurarea dioptriilor prin autorefractometrie
  • testarea acuității vizuale cu și fără corecție pe grupe de vârstă
  • teste de stereoscopie
  • examen biomicroscopic al polului anterior și posterior
  • examen fund de ochi prin oftalmoscopie indirectă.

Consultațiile vor fi acordate în perioada 10 iulie – 30 august 2017, în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii “Dr Victor Gomoiu” din str. Prieteniei 2A, București, în baza unei programări telefonice.

Orarul consultațiilor prin intermediul acestui program este:

Luni – orele 16.00 – 18.00

Miercuri – orele 9.00 – 11.00

Programările se fac la numerele de telefon:

031.438.09.38

031.438.09.39

031.438.09.77

0755.884.185

Informații suplimentare despre program pot fi obținute de pe site-ul unității medicale, www.spitalgomoiu.ro, dar și pe cel al ASSMB, www.assmb.ro

Citește și...