Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov Aristotel Căncescu a fost trimis în judecată în al șaselea dosar, în care este acuzat de abuz în serviciu pentru că ar fi determinat-o pe şefa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov să ceară suplimentarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru a achiziţiona produse şi lucrări la valori foarte mari sau care nu erau necesare de la două firme controlate de un consilier judeţean.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Brașov au trimis dosarul lui Aristotel Căncescu la Tribunalul Brașov și cer instanței să mențină măsura controlului judiciar luată în cazul fostului președinte al CJ Brașov și în perioada judecării cauzei.
Tot sub control judiciar a fost trimis în judecată și Emil Cirica, la data faptei director al Direcției Investiții, Urbanism și Amenajarea Teritoriului (DIUAT) din cadrul Consiliului Județean Brașov, faptele pentru care va fi judecat fiind de abuz în serviciu.
În același dosar vor fi judecați Virginia Martin, la data faptei director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brașov, pentru trei fapte de abuz în serviciu și luare de mită, Maria Coruța Luca, fost general adjunct economic al DGASPC Brașov, pentru abuz în serviciu, Claudiu Dalea, fost șef al Serviciului Achiziții Publice din DGASPC Brașov, pentru două fapte de abuz în serviciu și Romeo Mircea Martin, pentru complicitate la luare de mită.
Gavril Matei, fost consilier județean și administrator al societăților Licofrig SRL și Frigomat SRL, a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu și dare de mită, iar Lucia Cristina Grama, administrator al firmei Licofrig, va fi judecată pentru complicitate la abuz în serviciu și dare de mită.
Procurorii DNA au trimis în judecată și firmele Licofrig SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu și dare de mită, Frigomat SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu și Polia Com SRL, pentru două fapte de complicitate la abuz în serviciu.
Potrivit rechizitoriului procurorilor anticorupție, în perioada iulie 2012 – martie 2013, Aristotel Căncescu, în înțelegere cu Gavril Matei, a determinat-o pe șefa DGASPC Brașov, Virginia Martin, fie direct, fie prin intermediul directorului DIUAT Emil Cirica, să solicite Consiliului Județean Brașov suplimentarea bugetului de venituri și cheltuieli al Direcției, prin mai multe adrese emise în perioada iulie- decembrie 2012, astfel încât să fie achiziționate mai multe produse și lucrări prestabilite la valori nejustificat de mari sau care nu erau necesare instituției, iar achizițiile să fie fracționate pentru a se recurge la proceduri de achiziție directă.
„Demersul președintelui CJ Brașov, sprijinit de directorul economic Popescu Aurelia și de directorul DIUAT Emil Cirica, a avut în vedere interesele economice ale lui Matei Gavril, în dauna DGASPC Brașov, prin direcționarea unor sume importante de bani din bugetul de venituri și cheltuieli al instituției publice, pentru achiziționarea unor produse și lucrări de la SC Licofrig SRL, fie direct, fie indirect prin intermediul SC Frigomat SRL (ambele societăți fiind controlate de inculpatul Matei Gavril)”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.
Astfel, în baza acelor adrese au fost întocmite formal mai multe referate de către Serviciul Investiții, Achiziții Publice al Consiliului Județean Brașov, semnate de directorul economic Aurelia Popescu și directorul DIUAT, Emil Cirica, fiind folosite la inițierea unor proiecte de hotărâri ale Consiliului Județean Brașov pentru majorarea bugetului de venituri și cheltuieli al DGASPC Brașov pe anul 2012.
Ulterior, hotărârile au fost adoptate cu susținere din partea lui Aristotel Căncescu în plenul Consiliului Județean Brașov, în 12 iulie 2012 și 11 septembrie 2012. În final, în calitate de președinte al CJ Brașov, Aristotel Căncescu a emis dispoziții prin care, prin rectificare, bugetul DGASPC Brașov a fost majorat cu 1.115.000 de lei, bani cu care au fost cumpărate produse și servicii de la societățile Licofrig și Frigomat.
Aristotel Căncescu mai este acuzat și că, pentru a putea dispune în mod discreționar de bugetul de venituri și cheltuieli al Consiliului Județean Brașov, a dispus ca Direcția Economică să întocmească un referat prin care se propunea, nelegal, împuternicirea sa, în calitate de ordonator principal de credite, de a emite dispoziții în vedere rectificării bugetului de venituri și cheltuieli. Referatul a fost folosit la inițierea unui nou proiect de hotărâre a Consiliului Județean, adoptat în 29 octombrie 2012, cu susținere din partea lui Căncescu. Hotărârea a stat la baza unei dispoziții de rectificare emise în decembrie 2012.
În urma hotărârilor CJ și a dispozițiilor prin care s-a suplimentat bugetul de venituri și cheltuieli al DGASPC Brașov, Căncescu ar fi determinat-o, fie direct, fie prin intermediul lui Emil Cirica și cu sprijinul lui Gavril Matei, pe Virginia Martin – și implicit pe angajații din subordinea acesteia care aveau atribuții în domeniul achizițiilor publice și angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor din fonduri publice – să achiziționeze de la cele două societăți, controlate de consilierul județean Matei Gavril, produse și lucrări supraevaluate sau care nu erau justificate ori necesare instituției publice, în cadrul a 35 de proceduri de achiziție directă. Valoarea unora dintre produse și lucrări a fost fracționată în mod nelegal pentru a se aplica procedura achiziției directe. Mai mult, banii au fost plătiți, deși unele dintre aceste produse și lucrări nu erau livrate sau executate la data efectuării plății, susțin procurorii.
Valoarea prejudiciului produs DGASPC Brașov prin aceste achiziții nelegale a fost stabilită de procurori la 382.223 de lei, reprezentând diferența între valoarea produselor achiziționate de cele două firme și valoarea la care au fost revândute DGASPC Brașov sau chiar valoarea întreagă a produselor care nu erau necesare sau justificate, printre care aparate de aer condiționat, vitrine frigorifice, lucrări de întreținere și reparați centrale termice.
Fosta șefă a DGASPC Brașov va fi judecată și pentru luare de mită întrucât, în ianuarie 2013, a primit de la Gavril Matei, cu sprijinul Luciei Grama, un autoturism BMW X3, în valoare de 15.388 de euro, proprietatea societății Licofrig.
„Pentru a ascunde folosul, la data de 4 martie 2013, SC Licofrig SRL Săcele a întocmit o factură și o chitanță care consemnează, în mod nereal, că autovehiculul marca BMW X 3 i-a fost vândut soțului inculpatei, Martin Romeo Mircea, la un preț de 43.573 lei, bani ce ar fi fost plătiți societății respective”, au scris procurorii în rechizitoriu.
Virginia Martin mai este acuzată și că, în cursul anului 2010, pe fondul unei înțelegeri cu asociatul unic al societății Polia Com SRL, a fost încheiat ilegal un contract, prelungit de trei ori, prin care DGASPC Brașov a închiriat un spațiu pe care firma îl deținea în orașul Săcele, cu destinația de arhivă.
„Această conduită a avut ca rezultat obținerea unui folos necuvenit în patrimoniul SC Polia Com SRL și totodată un prejudiciu în valoare de 120.200,74 lei, reprezentând contravaloarea chiriei achitată de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov pe durata derulării contractului de închiriere, în condițiile în care instituția publică deținea spații proprii pentru a-și organiza arhiva”, susțin procurorii.
Mai mult, în perioada august 2011 – februarie 2013, Virginia Martin a dispus întocmirea mai multor acte, printre care adrese, referate, angajamente legale și ordine de plată, pe care le-a semnat în cadrul a 13 proceduri trucate de achiziție directă a unor produse de la firma Polia Com SRL.
„De această dată, folosul necuvenit obținut de către firma respectivă, corelativ cu producerea unui prejudiciu în dauna DGASPC în același cuantum, a fost de 254.741 lei, reprezentând diferența între valoarea produselor achiziționate de inculpata SC Polia Com SRL și valoarea la care au fost revândute DGASPC Brașov, precum și o vătămare a intereselor legale ale instituției publice, respectiv în privarea autorității contractante de a opta pentru servicii sau bunuri selecționate într-un mediu concurențial”, potrivit rechizitoriului procurorilor.
DGASPC Brașov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 688.346,72 lei, reprezentând daune materiale, solicitând totodată plata dobânzii legale penalizatoare de la data constituirii ca parte civilă și până la plata efectivă a sumei.
Procurorii au pus sechestru pe mai multe bunuri mobile și imobile ale lui Aristotel Căncescu, Emil Cirica, Virginia Martin, Lucia Grama, Gavril Matei, Maria Codruța Luca, Claudiu Eugen Dalea, precum și ale firmelor Licofrig, Frigomat și Polia Com SRL.
Aristotel Căncescu, președinte al CJ Brașov timp de 16 ani, este judecat în alte cinci dosare
În 21 iunie, Aristotel Căncescu a fost trimis în judecată pentru că ar fi luat mită aproape 500.000 de lei de la șapte persoane, ca să le asigure un post de consilier județean la alegerile din 2012. Sebastian Grapă, Claudiu Cornea, Valentin Șoneriu, Gavril Matei, Cătălin Muntean, Vasile Ungureanu și Dragoș Crăciun i-ar fi dat în 2012 lui Căncescu sume între 15.000 și 220.000 de lei, pentru a ocupa posturi de consilier județean, iar banii ar fi fost folosiți în campania electorală a PNL Brașov.
În aprilie 2017, Artistotel Căncescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA Brașov pentru evaziune fiscală, în legătură cu vânzarea, în 2007, când era administrator al firmei Canaris SRL, reţeaua unui post de radio pe care-l deţinea, pentru suma de cinci milioane de euro. Structura afacerii ar fi fost stabilită de Căncescu astfel încât să nu plătească taxe și impozite către stat pentru efectuarea acestei tranzacții.
În decembrie 2016, Aristotel Căncescu a fost trimis în judecată, alături de mai multe persoane, pentru trei fapte de luare de mită și abuz în serviciu. Procurorii DNA Brașov îl acuză pe Căncescu că, în contextul campaniei electorale din 2012, a pretins de la trei persoane bani și alte foloase, în sumă totală de 105.000 de lei și angajarea unor anumite persoane în cadrul Agenției Județene de Dezvoltare Durabilă Brașov, pentru ca în schimb să îi pună pe cei trei pe poziții eligibile pe lista de candidați a PNL Brașov pentru Consiliul Județean. Una dintre cele trei persoane este și Claudiu Coman, care la acea vreme era șef de campanie electorală și consilier județean. După alegerea persoanelor respective în funcția de consilier, în perioada 2013-2014, au fost angajate la Agenția Județeană de Dezvoltare Durabilă Brașov 22 persoane, cărora li s-a plătit salariu pentru program normal de muncă deși, în realitate, au lucrat în tot sau în parte pentru trustul de presă controlat de Căncescu, susțin procurorii.
În 3 noiembrie 2016, Aristotel Căncescu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de mai multe persoane, printre care și primarul municipiului Brașov, George Scripcaru. Faptele sunt legate de intervențiile lui Căncescu pentru ca firma Licofrig, controlată de fostul consilier județean Gavril Matei, să poată închiria un teren de 110 metri pătrați în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, unde Matei voia să deschisă o farmacie. Societatea a reușit, după intervențiile lui Matei, să obțină autorizație de construcție, deși nu îndeplinea condițiile, aceasta fiind semnată de George Scripcaru. Mai mult, societatea a construit pe o suprafață de teren mai mare cu aproape 40 de metri pătrați decât suprafața închiriată.
În decembrie 2014, Aristotel Căncescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de cinci fapte de abuz în serviciu, luare de mită, spălare de bani, trafic de influenţă şi instigare la tentativă la abuz în serviciu.