Un olandez care locuia în nord-estul Spaniei a fost sechestrat timp de 11 zile şi drogat de o bandă condusă de un români, care a cerut familiei victimelor o răscumpărare de 1,5 milioane de euro, relatează Le Parisien.
Bărbatul, care locuia în staţiunea balneară catalană Lloret de Mar, a fost răpit pe 12 iunie de infractorii est-europeni, deghizaţi în poliţişti, se arată în comunicatul Poliţiei Regionale.
Răpitorii şi-au aşteptat victima în apropiere de locuinţa acesteia, l-au lovit, l-au legat la ochi şi l-au băgat în portbagajul unei maşini, sub ameninţarea armei, a povestiti olandezul.
Apoi, ei au sunat-o pe soţia victimei şi i-au cerut 1,5 milioane de euro pentru eliberare.
În cele 11 zile în care a fost sechestrat, olandezul a fost în permanenţă sedat. Medicamentele i-au fost administrate de presupusul lider al grupării, un român care a studiat Medicina la Madrid.
Alertată de familie, poliţia a identificat rapid rău-făcătorii şi locul unde era ţinut ostaticul – la Casarrubios del Monte, la aproximativ 50 de kilometri sud-est de Madrid.
Soţia ostaticului a stabilit să le dea răpitorilor banii ceruţi pe 22 iunie, în parcarea unui hotel de pe marginea unei autostrăzi.
Cu câteva ore înainte, însă, poliţiştii au dat asaltul şi l-au eliberat pe olandez. Patru persoane au fost arestate în cursul operaţiunii, iar a cincea a doua zi, în urma unor percheziţii.