Numărul armelor nucleare la nivel mondial este în scădere, în special datorită reducerii arsenalului de către SUA și Rusia, însă cheltuielile pentru modernizarea acestora sunt în creștere, o situație generată tot de cele două state, se arată în raportul anual efectuat de Institutul de Cercetări în Slujba Păcii (SIPRI), cu sediul la Stockholm.
Rusia și SUA dețin împreună 93% din totalul arsenalului nuclear la nivel mondial, Rusia având 7.000 de bombe nucleare, iar SUA 6.800.
Potrivit acordului START, cele două state au început să-și reducă arsenalul nuclear, începând cu 2011, însă ritmul dezarmării rămâne unul lent, arată raportul.
În ciuda reducerii de arsenal, însă, cheltuielile pentru modernizarea armelor nucleare sunt în creștere.
Rusia a anunțat din 2015 că își va moderniza armamentul nuclear, în special rachetele capabile să evite scutul anti-rachetă al NATO în contextul montării elementelor acestuia în România și Polonia.
SUA și-a arătat intenția de a cheltui 400 de miliarde de dolari în următorii 10 ani pentru actualizarea arsenalului nuclear, existând estimări că, în următoarele trei decenii, cheltuielile pentru modernizarea armamentului nuclear ar putea ajunge la 1.000 de miliarde de dolari.
China a început un program pe termen lung de modernizare a armamentului nuclear și îmbunătățire a calității arsenalului.
India și Pakistan au planuri de creștere a numărului de focoase nucleare și de îmbunătățire a rachetelor.
De asemenea, se crede că regimul nord-corean are suficient material nuclear pentru crearea a aproximativ 10 – 20 de focoase nucleare.