Preşedintele Universităţii ”Andrei Şaguna” din Constanţa, reţinut pentru şantaj

vocea.biz / 01.07.2017
Preşedintele Universităţii ”Andrei Şaguna” din Constanţa, reţinut pentru şantaj

Profesorul universitar doctor Aurel Papari, preşedintele Universităţii particulare ”Andrei Şaguna” din Constanţa, a fost reţinut pentru şantaj. Papari este acuzat că i-a cerut unei studente plata unei datorii mai vechi, de 500 de lei, pentru a intra în examen.

Potrivit anchetatorilor, în 28 iunie, o femeie în vârstă de 44 de ani, din Năvodari, a sesizat poliţiştii de la Secţia 3 Constanţa că preşedintele Universităţii ”Andrei Şaguna”, Aurel Papari, îi condiţionează susţinerea unui examen de plata unei datorii financiare mai vechi, în cuantum de 500 de lei.

În 30 iunie, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Constanţa şi lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale ai Poliţiei Municipiului Constanţa au realizat un flagrant la sediul instituţiei de învăţământ în urma căruia l-au prins pe Aurel Papari, în vârstă de 69 de ani. El a fost reţinut, vineri seară, pe o perioadă de 24 de ore şi dus în arestul IPJ Constanţa. Aurel Papari va fi prezentat, sâmbătă, instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru şantaj. Profesorul universitar doctor Aurel Papari conduce Universitatea ”Andrei Şaguna” în calitate de preşedinte, iar rector al acestui instituţii de învăţământ este fiul său, Adrian Cristian Papari. Pe siteul instituţiei de învăţământ scrie că Universitatea a dobândit personalitate juridică la 15 mai 1992, “fiind prima instituţie de învăţământ superior particular, non-profit, înfiinţată în sud-estul ţării şi a fost acreditată ca persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a Sistemului Naţional de Învăţământ, prin Legea116/2005”.

(News.ro)

Citește și...