Donald Trump îşi înăspreşte tonul în dosarul nord-coreean

Vlad Mironescu / 30.06.2017
Donald Trump îşi înăspreşte tonul în dosarul nord-coreean

Administraţia Trump şi-a înăsprit tonul în gestionarea dosarului nord-coreean şi a anunţat joi, pentru prima oară – că a impus sancţiuni unei bănci chineze, înainte de primirea la Casa Albă a preşedintelui sud-coreean Moon Jae-in, relatează AFP.

Secretarul Trezoreriei Steven Mnuchin a subliniat că aceste sancţiuni nu vizează ”în niciun fel” China, ănsă acest demers marchează o cotitură în privinţa preşedintelui american, care a salutat în ultimele luni eforturile Beijingului de a încerca să facă Phenianul să renunţe la programele sale nuclear şi balistic.

Acest anunţ reprezintă o schimbare a poziţiei, pe care o prefigura un tweet plin de subînţelesuri, în urmă cu zece zile. ”Apreciez mult eforturile preşedintelui Xi Jinping şi ale Chinei de a ajuta cu privire la Coreea de Nord, însă ele n-au funcţionat”, scria Trump.

Bank of Dandong – acuzată că a facilitat tranzacţii în favoarea unor companii implicate în dezvoltarea rachetelor balistice – a fost sancţionată şi nu va mai avea acces la sistemul financiar american.

Administraţia americană a introdus pe lista sa neagră şi numele a doi cetăţeni chinezi, acuzaţi că facilitează dezvoltarea unor arme de distrugere în masă.

Potrivit Trezoreriei, aceste iniţiative ”au fost adoptate ca răspuns la o ocolire continuă a sancţiunilor internaţionale impuse Coreei de Nord şi dezvoltării unor arme de distrugere în masă”.

Întâlnirea dintre Donald Trump şi Moon Jae-in a început cu o cină la Casa Albă, în prezenţa soţiilor celor doi şefi de stat.

Preşedintele american şi omologul său sud-coreean, care pledează pentru o formă de deschidere faţă de Coreea de Nord, urmează să se întâlnească vineri dimineaţa în Biroul Oval. Ei urmează să facă declaraţii, însă nu s-a anunţat şi o conferinţă de presă.

”CREŞTEREA PRESIUNII”

Donald Trump a transformat oprirea programelor nord-coreene într-una dintre priorităţile sale.

”Strategia preşedintelui este să crească în mod semnificativ presiunea – atât economic, cât şi diplomatic – asupra Coreei de Nord, cu scopul de a o determina să-şi schimbe abordarea”, subliniază un oficial de la Casa Albă. ”În acest stadiu, nu observăm vreun indiciu cu privire la o voinţă de a reduce ameninţarea”, a adăugat el.

Washingtonul garantează securitatea Coreei de Sud. Aproximativ 20.000 de militari americani sunt staţionaţi în ţară. Coreea de Nord şi-a multiplicat testele de rachete – cinci de la preluarea funcţiei de către Moon – într-o încercare de a pune la punct un dispozitiv balistic intercontinental susceptibil să ducă un focos nuclear până în America.

Moon a explicat la bordul avionului cu care a venit în Statele Unite abordarea în două etape prin care doreşte să blocheze programele în curs, iar apoi un dialog aprofundat în vederea desfiinţării întregului program nuclear nord-coreean.

”Fără a recompensa a Coreea de Nord pentru comportamentul ei condamnabil, Coreea de Sud şi Statele Unite ar trebui să analizeze împreună ce pot să ofere Nordului în schimbul unei blocări a programului ei nuclear”, a spus el.

”Ar trebui să începem un dialog cu Coreea de Nord”, a adăugat el, precizând că este necesar ca acest lucru să aibă loc cu anumite condiţii. ”Cel puţin, Coreea de Nord ar trebui să se abţină de la orice alt nou test nuclear sau balistic şi să promită o blocare a programului său”.

Scutul antirachetă american ar urma să se afle între subiectele discuţiilor. Elemente ale sistemului THAAD (Terminal High Altitude Area Defense) au fost deja instalate în Coreea de Sud, însă Seulul a blocat continuarea desfăşurării acestuia, în urma unei virulente campanii a Chinei, principala aliată a Phenianului.

Casa Albă a promis totodată discuţii ”amicale”, dar ”sincere”. Preşedintele american intenţionează să ridice – aşa cum a făcut-o cu mulţi dintre interlocutorii săi străini – problema deficitului comercial al Statelor Unite.

Tags:
Citește și...