Premierul Marii Britanii, Theresa May, a reuşit joi seara să treacă de primul test riscant din Camera Comunelor, după ce a câştigat susţinere din partea unei majorităţi fragile pentru programul politic al Partidului Conservator, în ciuda eşecului din alegerile anticipate şi a înmulţirii vocilor critice cu privire la politicile de austeritate şi abordarea Brexit-ului, transmite Reuters.
May şi-a scurtat o vizită la Berlin, iar ministrul Apărării a plecat în grabă de la summitul NATO din Bruxelles pentru a susţine programul politic în Camera Comunelor.
Această grabă a subliniat poziţia precară pe care o are premierul May pe Downning Street, după ce a pierdut majoritatea legislativă şi a fost nevoită să semneze un acord bazat pe ”încredere şi livrare de voturi” cu unioniştii nord-irlandezi de la DUP.
Miercuri, aceasta a reuşit să oprească o încercare a opoziţiei laburiste de a pune capăt tăierilor bugetare din sectorul public, bazându-se în principal pe susţinerea DUP.
Cu ajutorul nord-irlandezilor a reuşit să strângă destule voturi pentru a-şi trece programul politic prin Camera Comunelor.
May a obţinut 323 de voturi ”pentru” şi 309 ”împotrivă” în urma şedinţei din Parlament.
”Ăsta este… modul în care intenţionăm să guvernăm. Să trăim în mijloacele noastre, să creeăm locuri de muncă bune, să plătim oamenii bine, să investim în viitor prin colaborarea cu sectorul afacerilor… să implementăm voinţa poporului britanic de a părăsi UE într-un mod ordonat şi raţional”, a declarat ministrul pentru Afaceri, Greg Clark.
Însă, şedinţa nu s-a desfăşurat fără probleme, după ce opoziţia a propus un amendament pentru a testa disciplina susţinătorilor lui May şi executivul a trebuit să facă un compromis important în ceea ce priveşte drepturile femeilor de a recurge la avort, promiţând că va finanţa avorturile la care recurge femeile nord-irlandeze în Anglia.
Alte amendamente au ameninşat poziţia executivului conservator asupra negocierii Brexit-ului, iar 101 parlamentari, inclusiv 49 de laburişti, au votat pentru a păstra Marea Britanie în piaţa comună şi în uniunea vamală, dacă premierul May nu reuşeşte să ajungă la un acord de ieşire din UE.
Acest vot demonstrează dificultăţile pe care le va înfrunta premierul britanic, de fiecare dată când va trei să treacă un proiect legislativ cu privire la Brexit prin Camera Comunelor.
(News.ro)