Rectificare bugetară, la Primăria Capitalei. Teatrele, muzeele și Administrația Cimitirelor cer 18 milioane lei

Amalia Blanariu / 30.06.2017
Rectificare bugetară, la Primăria Capitalei. Teatrele, muzeele și Administrația Cimitirelor cer 18 milioane lei

Consilierii generali ai Capitalei au decis, în ședința de vineri, să aprobe o nouă rectificare bugetară în valoare de circa 39 milioane lei. Din acești bani, aproape jumătate sunt ceruți de teatre, muzee și Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), pentru suplimentarea bugetelor pe anul în curs.

Conform proiectului supus votului Consiliului General al Municipiului București (CGMB), în ședința de vineri, mai multe instituții de interes local din subordinea Primăriei Capitalei au solicitat suplimentări bugetare pe anul în curs în valoare de aproximativ 38,7 milioane lei. Cea mai mare sumă, de 20.920.000 lei, este solicitată de Direcția Generală de Asistență Socială. Din suma pretinsă, 20 milioane lei sunt ceruți pentru stimulentul financiar în valoare de 2.500 lei pentru nou-născuți, decizie votată în ședința anterioară a CGMB.

Teatrul Nottara solicită 1,5 milioane lei subvenție de la bugetul local pentru demararea urgentă a lucrărilor de consolidare a teatrului.

Teatrul Excelsior cere majorarea bugetului instituției cu 19.000 lei cheltuieli curente și cu 321.000 lei pentru investiții în dotări și studiul de fezabilitate al imobilului Bucureștii Noi luat în administrare de la Teatrul Masca.

Teatrul Evreiesc de Stat solicită, de asemenea, suplimentarea bugetului cu aproape 4,4 milioane lei de la bugetul local, dintre care 812.000 lei pentru investiții și aproape 3,6 milione lei pentru cheltuieli curente. Investițiile vizează achiziția unui generator pentru asigurarea energiei electrice în sala de spectacol și turnee, mărirea puterii electrice și dotări, iuar din totalul de aproape 3,6 milioane lei pentru subvenții necesare cheltuielilor curente, peste 3,2 milioane lei pentru organizarea celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Teatru Idiș pentru realizarea unui nou spectacol și pentru contribuția instituției la Centenarul Marii Uniri.

Teatrul Masca propune majoprarea bugetului cu o subvenție de la bugetul local în valoare de 132.000 lei, dintre care 112.000 lei cheltuieli curente pentru închiriere spațiu depozitare urmare a eliberării spațiului din Bucureștii Noi, transferat către Teatrul Excelsior, și 20.000 lei pentru licențe informatice.

Teatrul Metropolis a cerut majorarea bugetului cu aproape 3 milioane lei la cheltuieli curente și cu 80.000 lei la investiții pentru dotări (sistem PSI și videoproiector), chetuielile curente solicitate urmând a susține cheltuielile teatrului în noua sală.

Teatrul Bulandra cere de la bugetul local subvenții de 155.000 lei pentru investiții pentru expertizare risc seismic la imobilul din Schitu Măgureanu.

Muzeul Național al Literaturii Române cere 91.000 lei subvenții de la bugetul local pentru implementarea obligației legale de a construi o rampă pentru persoane cu dizabilități.

Muzeul Municipiului București cere majorarea bugetului cu 600.000 lei, dintre care 60% pentru proiecte culturale, diferența fiind solicitată pentru cheltuieli curente de funcționare a instituției.

Universitatea Populară Ioan Dalles vrea 200.000 lei de la Primăria Capitalei pentru materiale și prestări servicii cu caracter funcțional (igienizare grupuri sanitare, sala de conferințe).

Direcția de Cultură din Primăria Capitalei cere majorarea subvențiilor pentru unele instituții cu sumele aprobate de Comisia pentru realizarea Centenarului Marii Uniri, după cum urmează: la Muzeul Municipiului București cu 320.000 lei, la Muzeul Național al Literaturii Române cu 160.000 lei și la Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU) cu 2,7 milioane lei.

Întrebați de consilierii generali cum va sărbători ACCU Centenarul Marii Uniri, un director din cadrul instituției a precizat că trebuie renovate monumentele funerare.

Teatrul Stela Popescu cere majorarea subvenției de la bugetul local cu aproape 3,9 milioane lei la cheltuieli curente și cu 329.000 lei pentru investiții, 3,85 milioane lei din cheltuielile curente fiind destinați proiectelor culturale.

Toate majorările bugetare solicitate sunt prezentate de instituții ca având caracter de urgență, fiind detaliate și justificate în notele de fundamentare, conform raportului de specialitate aferent proiectului votat de CGMB.

”Direcția Generală Economică propune finanțarea celor solicitate din fondul de rezervă la dispoziția autorităților locale. Modificările propuse se realizează în condiții de echilibru bugetar și în condițiile în care la data prezentei veniturile previzionate pe semestrul I sunt realizate în procent de 102% (încasări de 50 milioane lei peste nivelul planificat la cote și sume defalcate din impozitul pe venit)”, anunță Direcția Generală Economică din subordinea Primăriei Capitalei.

Citește și...