Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă în cazul unor părinți de copii cu dizabilități cărora S.C. Trans Bus S.A. Buzău le solicită lunar abonamente gratuite pentru transportul în comun, deși ei au legitimații speciale care le conferă acest drept, au informat luni reprezentanți ai instituției.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Avocatului Poporului, Matei Vîrtosu, sesizarea din oficiu și ancheta vizează posibila încălcare a art. 50 din Constituția României privind protecția persoanelor cu handicap.
„Din informațiile difuzate de către un postul de televiziune local, deși au legitimații speciale emise, potrivit legii, de D.G.A.S.P.C. Buzău, asistenții personali și persoanele cu handicap sunt chemate să ridice, lunar, abonamente de la un punct de lucru al S.C. Trans Bus S.A., tichete în baza cărora au dreptul să circule gratuit”, se precizează într-un comunicat transmis Agerpres de Biroul de presă al Avocatului Poporului.
Conform sursei citate, legitimațiile speciale nu le mai sunt recunoscute respectivelor persoane, contrar legii în vigoare, respectiv prevederile art. 23 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.