Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Curtea de Argeș s-a înecat, duminică după-amiază, într-un baraj aflat la câțiva kilometri de locuința sa. Tânărul a mers la scăldat alături de doi prieteni, transmite Mediafax.
Potrivit anchetatorilor, tânărul de 21 de ani din Curtea de Argeș a ales să-și petreacă după-amiaza zilei de duminică la scăldat, în barajul Zigoneni.
Aceleași surse susţin că tânărul a mers împreună cu alți doi prieteni și au intrat toți trei în apă, deși acesta nu ar fi știut să înoate.
La mal au mai ajuns doar doi.
Speriați, prietenii tânărului au sunat la 112, să cheme ajutoare. După aproximativ două ore de căutări, pompierii l-au găsit pe tânăr.
“La locul solicitării au fost trimise un echipaj de terapie intensivă mobilă și un echipaj cu o barcă pneumatică. Colegii mei au reușit să îl găsească pe tânărul înecat și să îl scoată la mal”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure.
În cazul tânărului de 21 de ani a fost declarat decesul.
Autoritățile atrag atenția tuturor cetățenilor să nu intre în apă în locuri neautorizate.