România a câştigat Trofeul Carpaţi la handbal feminin pentru tineret (sub 19 ani), după ce a câştigat două partide, 28-25 cu Olanda, 26-25 cu Franţa, şi a terminat la egalitate cu Rusia, scor 21-21, campioana mondială în exerciţiu la această categorie de vârstă (98-99).
De la o calificare chinuită la Campionatul European din Slovenia, realizată cu mari emoţii în primăvară, România arată semne vizibile de creştere. În cele trei zile de turneu la Constanţa, trupa pregătită de Ion Crăciun a jucat de la un meci la altul tot mai bine, arătând progrese atât în faza ofensivă, cât şi în cea de apărare, aşa cum a fost cazul ultimei partide cu Rusia.
Cu Trofeul Carpaţi deja câştigat, naţionala U19 nu s-a culcat pe o ureche şi a avut în continuare motivaţie pentru a ieşi neînvinsă. Apoi, o partidă cu Rusia, cea mai bună naţională la această categorie, oricând este o provocare, chiar dacă în teren, la adversare, nu au fost Sabirova şi Skorogobatchenko, jucătoare care au făcut deja pasul către prima reprezentativă a lui Trefilov.
Pentru acest ultim joc la Trofeul Carpaţi, selecţionerul a avut o strategie puţin diferită, scrie Mediafax.
În primele 30 de minute, România a evoluat cu o echipă apropiată de ”7-le” standard, doar alegerea la nivelul porţii fiind discutabilă, din moment ce Hosu, Kelemen şi Nagy sunt de valori apropiate. În atac, România a contat în special cu ”triunghiul” Sorina Tîrcă, Daria Bucur şi Alexandra Badea, jucătoarele care au înscris toate cele 12 echipe ale echipei. Rusia a intrat în avantaj la pauză, cu 13-12, dar România a fost la conducerea jocului până în minutul 18. Primul moment de superioritate numerică a fost şi singura ”scăpare” majoră a echipei în prima parte, întrucât a primit trei goluri într-o asemenea situaâie favorabilă şi a fost nevoită apoi să alerge după Rusia până la pauză.
În următoarele 30 de minute, Ion Crăciun a schimbat echipa şi a urmărit în principal să le ofere mai multe minute şi handbalistelor din linia a doua, fără a neglija însă şi rezultatul. Din primul ”7” a mai intrat doar Alexandra Banciu în faza de atac şi Ana Maria Văcariu, în apărare. Realizările României în atac au fost mai puţine, drept dovadă că a marcat numai 2 goluri în primele 14 minute de la reluare, dar s-a mişcat foarte bine cu apărarea. Întâi cuplul de apărători centrali Lăcătuş – Văcariu, apoi şi Bucur – Văcariu au dat multă siguranţă echipei, iar naţionala a stat aproape de Rusia.
În ultima parte a jocului, selecţionerul le-a reintrodus în atac pe Daria Bucur şi Teodora Popescu, alături de Alexandra Banciu, ”trio-ul” amintit reuşind să dinamizeze din nou atacul. Interul dreapta de la Corona a înscris câteva goluri foarte importante, cu care România a revenit în avantaj, 19-18 (min. 52). Ba chiar, naţionala s-a desprins la 20-18 în minutul 56. Momentul decisiv s-a jucat, probabil, un minut mai târziu, când tot Teodora Popescu a ratat o situaţie de unu la unu, urmată de o reuşită a Rusiei, care a egalat la 20-20. Adversara a preluat şi conducerea, dar cu un efort final, România a restabilit egalitatea în ultima secundă, pentru 22-22. Banciu a luat o acţiune pe cont propriu şi a obţinut o aruncare de la 7 metri, transformată cu siguranţă de Alexandra Badea, care a intrat în partea secundă doar pentru această execuţie. La fel, Sorina Tîrcă, desemnată şi MVP-ul turneului, a intrat în repriza a doua doar la 7 metri.