Dosarul medicului ortoped Gheorghe Burnei a ajuns la instanță după șase luni de anchetă, procurorii Parchetului Tribunalul București acuzându-l că a luat mită de 22 de ori, aproape 40.000 de lei și 3.250 de euro, de la părinții copiilor pe care i-a operat sau i-a consultat la Spitalul „Maria Curie”. Instanța a decis ca medicul să fie judecat sub control judiciar, i-au interzis să plece din țară și să profeseze în orice spital de stat.
În 11 decembrie 2016, procurorii Parchetului Tribunalului București l-au pus sub acuzare pe chirurgul ortoped Gheorghe Burnei pentru luare de mită, existând atunci și suspiciuni că medicul a făcut experimente neautorizate pe copii. În aceeași zi, Burnei a fost reținut de procurori, apoi plasat în arest la domiciliu, prin decizie a Tribunalului București, care nu a fost de acord cu cererea procurorilor de a fi arestat preventiv. Nouă zile mai târziu, în 20 decembrie, Curtea de Apel i-a înlocuit arestul la domiciliu cu controlul judiciar, dar i-a interzis să profeseze și să părăsească ţara.
Procurorii au audiat zeci de denunțători și martori, părinți ai unor copii operați de Burnei sau colegi ai medicului, au analizat foi de observații și radiografii ridicate de la spital, iar în final, după șase luni de anchetă, l-au trimis în judecată, în 8 iunie.
Anchetatorii au cerut instanței să mențină controlul judiciar pentru Gheorghe Burnei și în timpul judecării, solicitare admisă de Tribunalul București și confirmată, în 19 iunie, de Curtea de Apel București. Instanța i-a interzis lui Gheorghe Burnei să profeseze la Spitalul „Maria Curie” și în orice spital de stat. Medicul nu poate să plece din țară şi este obligat să se prezinte la Poliţia Sectorului 4 în zilele stabilite prin programul de supraveghere. De asemenea, Burnei este obligat să meargă la instanţă ori de câte ori este chemat și are interdicție să se apropie de martorii din dosar.
Dosarul este în prezent în procedură de cameră preliminară, judecătorul care se ocupă de cauză va stabili dacă rechitoriul este legal întocmit, dacă au fost respectate toate etapele procedurale, dacă Burnei a beneficiat de toate drepturile atunci când a fost cercetat și în final va stabili când începe judecarea pe fond.
Deși la momentul începerii urmăririi penale în cazul lui Burnei anchetatorii aveau în vedere și posibile experimente făcute de chirurg pe unii dintre copiii pe care i-a tratat, existând suspiciuni că acesta ar fi folosit la operații atât proteze omologate, cât şi dispozitive medicale confecţionate artizanal, în final medicul a fost trimis în judecată doar pentru luare de mită.
Procurorii au scris în rechizitoriu că Gheorghe Burnei a luat de 22 de ori mită de la părinții copiilor pe care i-a operat sau i-a consultat. Mita ar fi fost primită de Burnei fie direct, dacă sumele erau mai mici, fie sub formă de donații sau sponsorizări, dacă cererile acestuia se ridicau la sume mari în euro.
Anchetatorii susțin că Gheorghe Burnei a luat, în perioada mai-decembrie 2016, 3.250 de euro și aproape 40.0000 de lei, de la 22 de părinți.
Cea mai mare sumă cerută de Burnei a fost de 18.000 de lei, în perioada octombrie – decembrie 2016, dar pentru că suma era foarte mare, medicul ar fi cerut ca bani să fie dați sub formă de donație pentru tipărirea unei cărți.
În luna mai 2012, Burnei i-ar fi cerut 10.000 de lei altei persoane care voia să îi acorde îngrijiri fiului său. Banii ari fi fost dați în 23 mai 2012, prin transfer făcut de firma la care părintele copilui era asociat către Asociația Română a Traumatologilor și Ortopezilor Pediatri, unde Burnei era președinte, justificarea plății fiind un contract de sponsorizare, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.
Tot ca donație, dar de data aceasta pentru Clinica de Ortopedie Pediatrică de la Spitalul „Maria Curie”, ar fi primit Burnei 1.350 de euro de la o femeie pentru a-i opera fiul.
Restul banilor ar fi fost primiți de Burnei de la părinții copiilor pe care i-a operat sau i-a consultat în mai 2016 – 1.000 de euro, în 26 octombrie – 100 de euro, în 31 octombrie – 100 de lei, în 1 noiembrie – 100 de lei, în 2 noiembrie – 500 de lei, în 11 noiembrie – 300 de euro și 400 de lei, în 14 noiembrie – 50 de lei, în 16 noiembrie – 4.500 de lei, 350 de lei și 1.000 de lei, în 17 noiembrie – 200 de lei, în 18 noiembrie – 1.000 de lei, în 24 noiembrie – 500 de euro, în 26 noiembrie – 700 de lei, în 28 noiembrie – 1.400 de lei, 1.000 de lei și 500 de lei, au stabilit procurorii.