Amiralul în rezervă Emil „Cico” Dumitrescu le-a spus procurorilor militari că președintele Asociației 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieș, mergea des la Unitatea Militară 0215, cunoscută ca unitatea „Doi și un sfert”, în perioada evenimentelor din 13-15 iunie 1990.
Amiralul mărturisește că l-a văzut personal pe Mărieș intrând în unitate și că, ulterior, generalul Suceavă i-ar fi spus că Mărieș divulga serviciului de contraspionaj detalii din Piața Universității.
”Doresc să mai declar că în perioada în care se desfăşurau evenimentele din Piaţa Universităţii, Teodor Mărieş venea la 2-3 zile la sediul din str. Beldiman, unde îl căuta pe colonelul Calapod – şeful UM 0215.
Ştiu acest fapt deoarece chiar eu l-am văzut personal pe Teodor Mărieş intrând în clădire şi stând de vorbă cu generalul Suceavă, care era omul de legătură cu colonelul Calapod. De asemenea, mi se raporta de către cei de la poartă că în clădire intra Teodor Mărieş.
Mai precizez faptul că în acea perioadă nu îl cunoşteam pe Teodor Mărieş, însă am aflat cine este în urma unei discuţii pe care am avut-o cu gen. Suceavă, care mi-a mai spus că Teodor Mărieş vine şi mai spune ce se întâmplă în Piaţa Universităţii”, le-a mărturisit Dumitrescu anchetatorilor militari.