Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi o scrisoare președinților partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlament, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Fiecare delegaţie poate fi formată din maximum 5 persoane, informează Administrația prezidențială.
Deși au grupuri parlamentare separate, PSD și ALDE au fost chemate împreună la consultări.
Programul consultărilor va fi următorul:
Luni, 26 iunie 2017
• Ora 15:00 – Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);
• Ora 16:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);
• Ora 17:00 – Uniunea Salvaţi România (USR);
• Ora 17:30 – Partidul Mişcarea Populară (PMP);
• Ora 18:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
• Ora 18:30 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.
Potrivit art. 103 din Constituție, ”preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.
În ianuarie, Iohannis a respins prima propunere făcută de Liviu Dragnea, Sevil Shhaideh. În cazul în care președintele va accepta propunerea de premier a PSD-ALDE sau va face o altă propunere, persoana aleasă are la dispoziție 10 zile din momentul desemnării oficiale pentru a-și forma Cabinetul care apoi va fi supus votului de încredere al Parlamentului.
Constituția mai spune că la alegeri anticipate se poate ajunge numai în situația extrem de puțin probabilă în care Parlamentul respinge cel puțin două propuneri de premier în termen de 60 de zile de la desemnare, și numai cu consultarea de către șeful statului a președinților de Camere și lideri de grup.