Fostul premier spune că are o listă de miniști pentru ziua de joi, dacă moțiunea de cenzură nu va trece de Parlament.
Fostul premier Victor Ponta a declarat marţi că “există o listă de miniştri pentru ziua de joi”, trebuind însă să fie îndeplinite două condiţii: respingerea moţiunii, iar cei din listă să aibă demnitate la votul din Parlament, pentru că dacă vor şi “să se pună bine” cu Liviu Dragnea şi apoi să fie miniştri, “nu merge chestia asta”, titrează News.ro.
“Există o listă de miniştri pentru ziua de joi”, a spus Victor Ponta la Realitatea TV, precizând şi că a discutat şi cu Sorin Grindeanu în acest sens.
“Trebuie să îndeplinească două condiţii. În primul rând, să fie respinsă moţiunea şi, în al doilea rând, oamenii respectivi să aibă şi demnitate mâine. Că dacă mâine vor să se pună bine cu domnul Dragnea şi poimâine vor să fie miniştri în Guvernul lui Grindeanu, nu merge chestia asta”, a subliniat fostul premier.
De asemenea, el a mai afirmat că Dragnea are nevoie de 233 de voturi, iar echipa Grindeanu are nevoie de 13, anunţând că va vota la vedere împotriva moţiunii.
“Pentru că eu cred e o greşeală să fii PSD-ist să votezi o moţiune a PSD împotriva PSD.”, a subliniat fostul lider al PSD.
“Un singur lucru cred că ştie şi Liviu Dragnea, o ştiu şi eu o ştie şi Sorin Grindeanu, după ce se votează moţiunea de cenzură vom avea o criză politică şi mai mare în România. Dacă moţiunea va fi respinsă, ceea ce eu cred că se va întâmpla, va fi un Guvern Grindeanu 2, dar fără miniştrii şi fără sprijin din partea Parlamentului. Dacă trece, din acel moment, la PSD, la ALDE, la Parlament, la Guvern nu mai este nimic de făcut, pentru că, din acel moment, decizia va fi la Iohannis. Eu cred că numai Iohannis va şti ce va face”, a avertizat fostul prim-ministru.
Victor Ponta a comentat şi pe seama rupturii dintre Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu, susţinând că în ultima perioadă Grindeanu a început să se comporte ca un premier şi asta era deranjant pentru Dragnea.
“S-a întâmplat că domnul Grindeanu chiar a devenit prim-ministru şi domnul Dragnea, care nu poate să fie prim-ministru, dar nu din cauza lui Grindeanu sau a mea, că aşa e legea, nu poate accepta acest lucru. Îmi pare rău. În ultima perioadă Grindeanu începuse să fie premier, asta este cauza”, a argumentat Victor Ponta.