Un bărbat în vârstă de 27 de ani din Craiova a murit înecat, iar altul, în vârstă de 18 ani, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient la malul mării, ambele evenimente având loc luni, la un interval de câteva minute, în Eforie Nord.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, un tânăr a fost găsit la mal, inconştient, în zona Steaua de Mare din Eforie Nord, titrează News.ro.
La faţa locului, s-au deplasat pompieri şi cadre medicale SMURD, care au început manevrele de resuscitare. Tânărul, în vârstă de 18 ani, din Ialomiţa, a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale.
Peste câteva minute, pompierii şi cadrele medicale au intervenit din nou pentru salvarea unui alt bărbat, care se înecase tot în zona Steaua de Mare din Eforie Nord. El a primit îngrjiri medicale din partea pompierilor dislocaţi la punctul de prim ajutor de pe plajă din zona respectivă, ulterior manevrele de resuscitare fiind continuate de către cadre ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
În pofida eforturilor depuse, bărbatul în vârstă de 27 de ani, din Craiova, a fost declarat decedat.