Pilotul avionului MiG 21 LanceR prăbuşit s-a trezit, are reflexe şi a fost detubat

vocea.biz / 13.06.2017
Pilotul avionului MiG 21 LanceR prăbuşit s-a trezit, are reflexe şi a fost detubat

Pilotul avionului MiG 21 LanceR prăbuşit, luni, în judeţul Constanţa şi supus unei intervenţii chirurgicale la coloană care a durat mai mult de patru ore s-a trezit, medicii stabilind că are reflexe şi sensibilitate la picior, a declarat şeful clinicii de neurochirugie a Spitalului Militar, Marian Mitrică, precizând că pacientul a fost detubat.

Deşi iniţial medicii spuneau că vor aştepta aproape două ore, după operaţie, pentru a-l trezi pe pilotul rănit, acesta s-a trezit singur, fiind supus imediat unor teste de sensibilitate la picioare.

“Pacientul s-a trezit, are reflexe şi sensibilitate la picior şi a fost detubat”, a precizat medicul Marian Mitrică, şeful clinicii de neurochirugie, cel care l-a operat pe pilot.

Operaţia la care a fost supus pilotul avionului MiG 21 LanceR prăbuşit, luni, în judeţul Constanţa a durat peste patru ore şi a fost foarte dificilă, bărbatului fiindu-i montate în coloană opt şuruburi de titan, pentru fixare, în timpul intervenţiei măduva osoasă nefiind afectată, a declarat comandantului Spitalului Militar, medicul Florentina Ioniţă-Radu.

”A fost o intervenţie foarte dificilă, a durat peste patru ore, s-au montat opt şuruburi de titan, a fost fixată o zonă mai mare o coloanei decât ne aşteptam inţial, s-a reuşit reducerea hematomului, s-a redus în totalitate, a fost extras de la locul respectiv, s-au redus fragmentele osoase, astfel încât în urma intervenţiei chirurgicale măduva nu a fost afectată, deci nu există riscul de efracţie a măduvei, una dintre complicaţiile la care ne aşteptam. În cursul operaţiei, sângerarea a fost mai mică decât ne-am fi aşteptat noi, deci nu a fost nevoie de sânge supliementar, a fost suficientă folosirea unei singure unităţi de sânge”, a declarat directorul general al Spitalului, medicul Florentina Ioniţă-Radu, după finalizarea operaţiei.

Pilotul Adrian Stancu, rănit în urma prăbuşirii unui avion Mig 21 Lancer la Constanţa, nu îşi poate mişca picioarele, riscul de paralizie fiind foarte mare, şi va fi supus marţi unei intervenţii chirurgicale la coloană, anunţau, luni după-amiază, medicii de la Spitalul Militar Central.

Locotenent-comandorul Adrian Stancu, pilot pe o aeronavă MiG 21 LanceR a Forţelor Aeriene Române, s-a catapultat luni, în jurul orei 11.15, în apropiere de aeroportul Mihail Kogălniceanu, în zona localităţii Nazarcea, judeţul Constanţa, în timpul executării manevrelor de aterizare.

El a fost recuperat, i s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean Constanţa.

Aeronava, care se afla în dotarea Bazei 86 Aeriană ”Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă” din Feteşti, decolase în jurul orei 10.00 de pe baza aeriană din Mihail Kogălniceanu pentru a executa o misiune de antrenament în cadrul exerciţiului ”Thracian Eagle 2017”, care se desfăşoară împreună cu forţele aeriene bulgare.

”După executarea misiunii, la întoarcerea către Mihail Kogălniceanu, pe timpul executării manevrelor de aterizare, pilotul a raportat o defecţiune majoră la motor, cu deteriorarea parametrilor de funcţionare ai acestuia. Conform procedurilor, pilotul s-a catapultat, aeronava prăbuşindu-se în zona menţionată, în afara ariilor locuite”, a anunţat MApN.

(News.ro)

Citește și...