A murit Gheorghe Guşet, fost multiplu campion naţional şi balcanic la aruncarea greutăţii

vocea.biz / 12.06.2017
A murit Gheorghe Guşet, fost multiplu campion naţional şi balcanic la aruncarea greutăţii

Gheorghe Guşet, multiplu campion naţional şi balcanic la aruncarea greutăţii, a murit la doar 49 de ani. Guşet a încetat din viaţă în noaptea de duminică spre luni, după ce a suferit două operaţii pe cord săptămâna trecută, informează Mediafax.

Guşet a ajuns joi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, fiind diagnosticat cu disecţie de aortă. Medicii au decis transferul imediat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, unde a fost operat. Starea sportivului care a împlinit 49 de ani pe 28 mai s-a înrăutăţit după prima intervenţie chirurgicală, iar medicii au fost nevoiţi să intervină din nou.

“Se pare că Dumnezeu a avut alte planuri cu tine. Iţi mulţumesc pentru toţi cei 21 de ani petrecuţi împreună, pentru tot ce am realizat împreună în viaţă şi în sport! Ţi-am promis că voi fi lângă tine mereu si am fost până în ultimul moment al vieţii tale. Tu mi-ai promis înainte de operatie ca te întorci la mine…E prima dată când tu nu te ţii de cuvânt..Te iubesc,aşa cum nu am iubit pe nimeni altcineva şi nimeni niciodată nu te va înlocui în inima mea!! Drum lin, dragostea mea.Dumnezeu să te odihnească în pace iubirea vieţii mele”, a fost mesajul postat pe Facebook de Lorena Boberschi, soţia lui Guşet.

Gheorghe Guşet s-a retras din activitatea competiţională în 2008 din pricina unor probleme medicale. Fostul sportiv a suferit atunci o operaţie de transplant de rinichi.

Guşet a fost campion naţional la aruncarea greutăţii între anii 1990-2007 şi a devenit de 16 ori campion balcanic. A participat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, iar cea mai bună clasare pe plan mondial a fost locul cinci la Campionatul Mondial din 2006, competiţie ce s-a desfăşurat la Moscova. După retragerea din activitatea competiţională, Guşet a fost antrenor la CSM Zalău.

 

Citește și...