Simona Halep a pierdut, sămbătă, finala de la Roland Garros, scor 6-4, 4-6, 3-6, fiind învinsă de Jelena Ostapenko.
La festivitatea de premiere de după meci, Simona și-a felicitat adversara, și a spus că va munci în continuare pentru a câștiga un turneu de Mare Șlem.
“Mulțumesc publicului, m-am bucurat să fiu aici. Sunt tristă pentru încă o finală pierdută, dar e totuși o experiență bună pentru mine.
Vreau să o felicit pe Jelena, a reușit un lucru uluitor la acest turneu. Bucură-te și fii fericită, ai reușit lucruri grozave, Jelena!
Mulțumesc echipei mele, antrenorului, familiei și tuturor oamenilor care au venit să mă susțină. Mă voi întoarce la antrenament și voi crede în continuare. Mulțumesc organizatorilor, tuturor celor care au fost aici.
Sper să mai am ocazia să joc o finală aici. Mulțumesc tuturor”, a spus Simona Halep în cadrul festivității de premiere.