Autoritatea care reglementează spațiul cibernetic din China a ordonat unor companii de internet, între care se numără Tencent şi Baidu, să închidă 60 de conturi populare care publicau informații despre vedete pe reţele de socializare, într-un nou demers cu scopul de a creşte controlul asupra media independente, informează Reuters, preluată de News.ro.
Reprezentanţii companiilor de internet au fost anunţaţi în cadrul unei întâlniri că trebuie să facă demersuri pentru a controla conturile care publică conţinut monden, potrivit unui mesaj publicat pe o reţea de socializare de Beijing Cyberspace Administration.
”Site-urile trebuie să adopte măsuri eficiente pentru a controla problemele cu privire la promovarea scandalurilor sexuale private ale unor celebrităţi, a cheltuielilor ostentative şi a modului în care se distrează vedetele, care satisfac prostul gust al publicului”, arată mesajul.
Site-urile trebuie, de asemenea, să răspândească în mod activ principalele valori socialiste şi să creeze un mediu mai sănătos pentru opinia publică mainstream, potrivit aceluiaşi anunţ.
Preşedintele Xi Jinping a instituit o serie de măsuri de reprimare a presei online independente, reafirmând rolul Partidului Comunist în a limita şi a ghida discuţiile din mediul online.
În luna mai, Cyberspace Administration din China a publicat regulamente pentru portalurile de ştiri online şi pentru furnizorii de reţele, prin care a extins resticţiile în privinţa conţinutului şi le-a cerut tututror serviciilor să fie conduse de o redacţie aprobată de partid.
Blogurile şi site-urile cu conţinut din showbiz sunt foarte populare în China, mai ales cele care publică adesea articole despre vieţile private ale vedetelor.
În cadrul întâlnirii, Beijing Cyberspace Administration le-a transmis companiilor de internet că o nouă lege privind securitatea cibernetică, ce a intrat în vigoare pe 1 iunie, le cere site-urilor să nu afecteze reputaţia şi viaţa privată a persoanelor.
Companiile trebuie să colecteze şi să înregistreze date de pe orice site sau cont care încalcă legile cu privire la securitatea cibernetică şi să le raporteze autorităţilor.
Autorităţile au ordonat închiderea unui număr de 60 de conturi distincte, deşi multe dintre acestea erau administrate de aceeaşi persoană sau de acelaşi grup.
Fani ai site-urilor închise au reacţionat pe reţelele de socializare, acuzând guvernul că nu înţelege tinerii şi nu apreciază importanţa informaţiilor publicate despre vedete.
”Acum se pare că mulţimea din divertisment îşi poate desfăşura cu neruşinare afacerile suspecte. Singurul site care îi ţinea sub control a fost blocat”, a spus un utilizator al reţelei de socializare Weibo despre Zhou Wei, ”paparazzo numărul unu al Chinei”, un cont care avea peste 7 milioane de urmăritori.
(News.ro)