Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, va evolua, joi, în jurul orei 18.00, cu sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, în semifinalele turneului de la Roland Garros. Cele două jucătoare au urcat deja câte o poziţie în clasamentul WTA, Halep fiind pe locul 3 acum, iar Pliskova pe locul 2.
Partidele din semifinalele tabloului feminin sunt programate, joi, începând cu ora 16.00, pe arena Pilippe Chatrier. Primele vor intra pe teren Jelena Ostapenko (Letonia), locul 46 WTA, şi Timea Bacszinszky (Elveţia), locul 31 WTA şi cap de serie numărul 30.
Ele vor fi urmate de jucătoarele cel mai bine clasate care au rămas în turneu, Halep şi Pliskova. O victorie a sportivei din Cehia ar propulsa-o pe locul I în clasamentul WTA. Un succes al româncei ar însemna apropierea ei de primul trofeu de Grand Slam din carieră, cât şi de o altă premieră, poziţia cea mai rânvnită din ierarhie. Halep le poate obţine pe amândouă dacă va câştiga turneul.
În situaţia în care Halep ajunge în finală şi pierde în ultimul act, germana Angelique Kerber va rămâne pe locul 1 WTA.
Halep şi Pliskova s-au întâlnit de ori cinci ori, iar jucătoarea din Constanţa a câştigat de patru ori, ultima dată la Montreal, anul trecut, când s-a impus în finală cu 6-3, 6-3. Tot în finală, la Dubai, în 2015, Halep a obţinut prima victorie cu Pliskova, scor 6-4, 7-6 (4). Au urmat succesul de la Indian Wells, din optimile ediţiei din acelaşi an, scor 6-4, 6-4, şi cel din sferturile de finală ale turneului de la Sydney, din 2016, scor 6-4, 7-5.
Cea mai lungă partidă pe care au jucat-o ele i-a revenit jucătoarei cehe, în turul I al Grupei Mondiale a Fed Cup, în februarie 2016, la Cluj-Napoca, scor 6-7 (4), 6-4, 6-2.
Simona Halep s-a calificat pentru a doua oară în semifinalele French Open, după ce a învins-o, miercuri, cu 3-6, 7-6 (6), 6-0, pe ucraineanca Elina Svitolina, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 5, în două ore şi şase minute de joc.
La rândul ei, Karolina Pliskova a învins-o în sferturi, într-o oră şi 51 de minute, cu 7-6 (3), 6-4, pe Caroline Garcia din Franţa, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 28.
Simona Halep a fost finalistă la ediţia din 2014, când a pierdut în ultimul act în faţa rusoaicei Maria Şarapova.