Apple a prezentat la conferința WWDC un nou calculator desktop, numit iMac Pro, cel mai puternic computer realizat vreodată de către compania americană.
Acesta vine în forma clasică iMac, dar folosește procesoare Intel Xeon, destinate stațiilor de lucru, iar acestea pot avea 8, 10 sau chiar 18 nuclee. Până acum, cele mai puternice procesoare din gama iMac erau quad-core Intel Core i7.
Pe partea video, acesta vine cu plăci grafice AMD Radeon Vega cu până la 16 GB de memorie video, dar și un maxim de 128 GB de memorie ECC.
Pentru stocare pot fi folosiți 4 TB SSD.
Concomitent, acesta are un ecran 5K. Pe partea de conectare acesta vine cu 4 porturi Thunderbolt, 4 porturi USB și un card SD, dar și o placă de rețea de 10 Gb.
Potrivit oficialilor, pot fi conectate încă două monitoare 5K, pe lângă ecranul integrat.
În fine, pe partea frontală există o cameră FaceTime care permite apeluri video la 1080p.
Conform Apple, totalul componentelor incluse în noul iMac Pro costă cel puțin 7.000 de dolari în acest moment, dar versiunea de bază a acestuia va porni de la 4.999 de dolari.
Noul iMac Pro va putea fi folosit la randare 3D în timp real, simulări și analize, compilare de software în timp real sau adăugare de efecte video și audio.
Imac Pro va fi disponibil începând cu decembrie.
Pe lângă acesta, Apple a reîmprospătat și restul gamei iMac cu procesoare Intel din seria Kaby Lake și medii de stocare SSD mai rapide.
Același lucru s-a întâmplat și în cazul laptopurilor din liniile MacBook și MacBook Pro. Alături de noi procesoare și SSD-uri, prețul de bază al laptopurilor MacBook Pro a scăzut cu 200 de dolari, acestea pornind acum de la 1.299 de dolari, scrie Mashable.