ISU a început cercetarea în cazul incendiului de la depozitul cu arhive din Ilfov. Inspectoratul în Construcţii a interzis accesul în hala care a ars

vocea.biz / 06.06.2017
ISU a început cercetarea în cazul incendiului de la depozitul cu arhive din Ilfov. Inspectoratul în Construcţii a interzis accesul în hala care a ars

Specialiști de la Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă Bucureşti-Ilfov au început cercetarea privind cauzele incendiului de la depozitul din judeţul Ilfov în care erau arhivele mai multor companii, inclusiv bănci, dar aceștia nu vor putea intra în hala care a ars, unde focul a fost stins după zece zile, întrucât Inspectoratul în Construcții a recomandat interzicerea accesului oricărei persoane.

„Astăzi, 06.06.2017, a fost demarată activitatea de cercetare şi stabilire a cauzelor probabile de incendiu la evenimentul de amploare care s-a produs în data de 26.05.2017, la un depozit de arhivă din localitatea Dărăști, județul Ilfov. Comisia este formată din specialiști din cadrul ISU București-Ilfov, iar durata activității de cercetare a cauzelor probabile de incendiu nu poate fi anticipată în timp”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU, Adrian Marin.

Specialiștii de la Inspectoratul Regional în Construcții București-Ilfov au verificat în 29 mai hala de depozitare a arhivei și au recomandat „interzicerea accesului oricărei persoane, inclusiv a pompierilor, în interiorul clădirii”.

Incendiul a izbucnit în 26 mai, în jurul orei 18.00, la depozitul din localitatea Dărăşti, judeţul Ilfov, în care erau arhivele mai multor companii. Pompierii au stins incendiul duminică seara, după o intervenție care a durat zece zile.

Ştefan Ecxarcu, managerul Global Archive, compania căreia îi aparţine depozitul distrus de incendiu, declara că urmează să fie făcută o analiză, în baza situaţiei electronice pe care firma o are, pentru a se stabili exact ce documente au ars. El a mai spus că depozitul avea asigurare, iar companiile care aveau acolo arhivele şi au rămas fără documente vor fi despăgubite.

Managerul Global Archiva preciza că firma a investit 400.000 de euro într-un sistem modern de stingere a incendiilor, cu gaz inert, la două dintre depozitele companiei, iar pentru depozitul cuprins de incendiu erau începute lucrări de dotare cu un astfel de sistem.

Potrivit site-ului companiei, aceasta are peste 150 de clienţi, în general companii private, inclusiv bănci. În depozitul din localitatea ilfoveană Dărăşti, care aparţin Global Archive Management, se afla, pe lângă arhivele unor mari companii, inclusiv bănci, toată arhiva Astra Asigurări, încă din perioada în care aceasta era monitorizată de firma de audit financiar KPMG, a scris România Liberă.

Citește și...