Preşedintele Klaus Iohannis a primit luni, la Washington, distincţia „Light Unto the Nations”, premiu acordat de către Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee – AJC) şefilor de stat care s-au remarcat, de-a lungul timpului, prin promovarea valorilor democratice.
Ceremonia s-a desfăşurat în cadrul Forumului Global al AJC, care are loc în capitala Statelor Unite ale Americii în perioada 4-6 iunie, cu peste 3.000 de participanţi din peste 70 de state. Forumul Global al AJC este cea mai mare întrunire a unei organizaţii evreieşti la nivel mondial, la care participă şefi de state, de guverne, miniştri ai afacerilor externe, precum şi reprezentanţi ai Congresului SUA şi ai instituţiilor federale.
Distincţia i-a fost decernată preşedintelui României pentru rolul său decisiv în consolidarea democraţiei şi statului de drept, pentru eforturile sale susţinute în combaterea antisemitismului şi pentru întărirea relaţiilor ţării noastre cu SUA şi Israel. Premiul a fos înmânat de către Allen J. Reich, membru al Consiliului Executiv al AJC. Acesta a subliniat, în numele organizaţiei, că şeful statului român a urmărit continuu ,,o viziune tenace pentru o lume mai justă şi mai armonioasă”, fiind o voce a clarităţii morale. A amintit de protestele anticorupţie din România de la începutul anului curent, arărând că preşedintele Klaus Iohannis s-a poziţionat ,,de partea dreaptă a istoriei, impunându-se pentru statul de drept, democraţie, libertate şi transparenţă. (…) Bucureştiul a ridicat atunci standardele morale”, informează Administraţia prezidenţială.
În discursul susţinut cu această ocazie, Klaus Iohannis a mulţumit pentru prestigiosul premiu, pe care l-a dedicat României şi poporului român, care prin efort, implicare şi uneori sacrificiu şi-a câştigat locul printre naţiunile care preţuiesc, protejează şi promovează principiile democraţiei, statul de drept, economia de piaţă liberă şi o societate deschisă, relatează News.ro.
Preşedintele României a subliniat faptul că acest premiu îl responsabilizează şi îl angajează suplimentar în efortul de a întări justiţia, democraţia, statul de drept, atât pentru România, dar şi pentru regiune şi la nivel mondial.
Potrivit sursei citate, Klaus Iohannis a evidenţiat că acest eveniment dobândeşte o semnificaţie aparte având în vedere că are loc la scurt timp după ce România a încheiat cu succes preşedinţia în exerciţiu de un an a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), precizând că: „Într-un moment în care extremismul, xenofobia şi radicalismul se răspândesc periculos în Europa şi în lume, ţara mea şi-a asumat pe deplin trecutul şi acţionează ca un promotor ferm al toleranţei, nediscriminării şi respectului pentru diversitate”.
Şeful statului a evidenţiat, cu acest prilej, şi angajamentul său personal pentru promovarea unei Românii puternice, în Europa şi în lume, toate măsurile şi acţiunile de politică externă şi în cadrul parteneriatelor strategice, inclusiv cu SUA, fiind coerente cu acest deziderat.
Preşedintele Iohannis a remarcat şi faptul că anul 2017 este unul special în relaţia bilaterală cu SUA, împlinindu-se două decenii de la fondarea Parteneriatului Strategic între cele două ţări, care are ca bază valorile democratice, statul de drept şi o puternică poziţie comună pentru securitatea euro-atlantică.
Înfiinţată în anul 1906, American Jewish Committee este o organizaţie care militează pentru combaterea antisemitismului la nivel global, promovarea drepturilor omului, a pluralismului religios, consolidarea comunităţilor evreieşti din Statele Unite şi de pretutindeni. Premiul „Light Unto the Nations” a fost înfiinţat în anul 2005, printre personalităţile care l-au primit numărându-se Preşedintele Statelor Unite ale Americii Bill Clinton, Cancelarul german Angela Merkel, Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, Preşedintele chilian Ricardo Lagos şi Preşedintele Republicii Cipru Nicos Anastasiades.
În perioada martie 2016 – martie 2017, România a exercitat Preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), organizaţie din care fac parte 31 de ţări. AJC a apreciat în mod deosebit mandatul României, care s-a remarcat prin promovarea educaţiei şi cercetării în ceea ce priveşte Holocaustul şi mai ales prin adoptarea definiţiei de lucru a antisemitismului, instrument important în combaterea acestuia.