După vârsta de patru luni, copiii ar trebui să doarmă în camera lor, spun medicii pediatrii. Studiile au arătat că dormitul în aceeași cameră are efecte negative atât asupra părinților, cât și asupra bebelușilor.
În Statele Unite, recomandarea este ca părinții și bebelușii să doarmă în aceeași cameră până când micuții împlinesc vârsta de un an pentru a preveni sindromul morții subite infantile. În schimb pediatrii spun că acest obicei este mai degrabă unul nociv, atât pentru părinți cât și pentru bebelușii lor, titrează Evonews.com.
Doctorul Ian Paul, care a analizat rezultatele unui studiu anterior, a descoperit că micuții în vârstă de patru luni, care deja au propria lor cameră, au dormit în medie cu 45 de minute mai mult pe noapte față de cei care împart dormitorul cu părinții lor.
La vârsta de nouă luni, cei care deja de trei luni aveau camera lor, au dormit cu o oră și patruzeci de minute mai mult.
Specialiștii spun că rezultatele studiului sunt suficiente să îi facă pe părinți să își mute bebelușii în altă cameră, mai ales că dormitul împreună crește semnificativ nivelul de stres al părinților în timp ce micuții nu se odihnesc suficient.
Bebelușii care nu au dormit suficient au fost mai predispuși la obezitate iar somnul neregulat se poate menține pe tot parcursul vieții devenind un factor de risc.
Paul a mai descoperit și alte motive pentru care cei mici ar trebui să doarmă singuri, în camera lor.
Potrivit studiului, dormitul în aceeași cameră crește incidența ca obiecte periculoase să fie lăsate în pătuțul copilului în timp ce, mulți dintre părinți au raportat că pe parcursul serii, au mutat bebelușul în patul propriu, un lucru îngrijorător, spune medicul pediatru.