Se anunță o vară “extraordinar” de plină pe litoral. ”Nu mai avem camere pentru a caza artiștii, DJ-ii și piloții de la campionatul de drift”

Andra Chițu / 06.06.2017
Se anunță o vară “extraordinar” de plină pe litoral. ”Nu mai avem camere pentru a caza artiștii, DJ-ii și piloții de la campionatul de drift”

Unitățile de cazare de pe litoralul românesc se anunță de pe acum neîncăpătoare pentru acest sezon. Potrivit reprezentanților organizațiilor din turism, nu mai sunt camere disponibile pentru a caza toți artiștii și DJ-ii care urmează să participe la festivalurile de muzică, sau piloții de la campionatul anual de drift, care vor veni și de peste graniță. O parte din această problemă o reprezintă într-o oarecare măsură și programul Înscrieri timpurii, care a ajuns mult prea popular, potrivit hotelierilor.

Corina Martin, vicepreședinte al Asociației Litoral-Delta Dunării și preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică – FAPT, estimează că vor veni vara aceasta pe litoral peste 20.000 de turiști străini, în contextul festivalurilor de muzică și al altor evenimente, precum campionatul de drift.

”Vom depăși chiar 20.000 de turiști străini în această vară, pentru că urmează festivalul Neversea, un eveniment care se întâmplă pentru prima dată la Constanța. I-am curtat pe băieții de la Untold de un an și jumătate, personal, am reușit să îi aducem la Constanța, am bătut palma și cu Primăria Constanța și în această vară, între 7 și 9 iunie, vom avea Neversea”, a declarat Martin.

”Anul acesta va fi cu adevărat extrem de greu”

De asemenea, festivalul Sunwaves, care a atras 8.000 de turiști străini în Mamaia în minivacanța de 1 mai, va avea o nouă ediție în august, cea mai ”plină” lună din sezon.

”Nu mai avem camere pentru a caza artiștii, DJ-ii, piloții de la campionatul de drift, care vor veni la evenimentele din august. Și nu vorbesc doar de Mamaia, ci și de Constanța, Eforie. Anul acesta va fi cu adevărat extrem de greu. Se anunță o vară extraordinar de plină”, a mai explicat Corina Martin.

Foto: Facebook/Sunwaves

Pentru a slăbi presiunea din vârful de sezon și a prelungi sezonul vacanțelor pe litoral, organizatorii diverselor evenimente încearcă să le mute în capetele de sezon, însă se lovesc de refuzul sponsorilor, care nu riscă o expunere prea mică atunci când plajele nu sunt pline.

”Evenimente precum Stufstock sau Folk You – noi vrem să le ducem în capete de sezon, să umplem zonele libere, dar ele nu se pot desfășura pe plajă fără sprijinul sponsorilor. Iar sponsorii calculează – dacă nu vin la 1 august, nu am 10.000 de oameni pe plajă, nu vă dau banii aceștia pentru că nu am expunere. E un cerc vicios pe care trebuie să-l spargem, arătând că evenimentul e mai puternic”, a explicat Adrian Voican, prim- vicepreședinte ANAT și proprietar Bibi Touring.

Pentru acest sezon, 52% din totalul vânzărilor de vacanțe pe litoral sunt la Mamaia, locul doi fiind luat pentru prima dată de Venus, după foarte mulți ani când pe locul doi era Eforie Nord. Venus câștigă teren datorită investițiilor în hoteluri de 4 stele. Citește aici mai multe despre hotelurile renovate de pe litoral.

30% din pachetele vândute sunt prin Înscrieri timpurii

Un rol semnificativ în ridicarea gradurilor de ocupare pentru vârful de sezon la aproape 100% încă din această primăvară l-a avut programul Înscrieri timpurii.

Înscrierile timpurii au ajuns la 30% din pachetele vândute pentru tot sezonul de vară pe litoralul românesc, potrivit lui Adrian Voican.

Hoteluri în Mamaia
Foto-123rf

”În primul an (de la lansarea programului în 2005 – n.r.) s-au vândut 7% (din pachete – n.r.) în 20 de hoteluri. Acum, toată lumea știe de Înscrieri timpurii, nu atât de mult în țară – avem dedus acest concept la munte, în stațiunile balneo, peste tot”, a spus Voican.

Reprezentantul ANAT a explicat că popularitatea programului a ajutat hotelierii să aibă cash flow, un factor de siguranță de necontestat în această industrie, îndemnându-i pe operatori să lanseze cât mai din timp pachetele turistice.

”Dacă s-a terminat Revelionul, nu te ține nimeni să lansezi Revelionul următor. Cu cât mai din timp lansezi produsul, cu atât poți să îl promovezi, să faci cataloage, să mergi cu ele la târguri. Anticiparea aceasta ne-a ajutat să creștem foarte mult”, a explicat Adrian Voican.

”O presiune teribilă pe bugetele noastre”

Pe de altă parte, Înscrieri timpurii sau Early booking înseamnă prețuri mai mici, motiv pentru care hotelierii trebuie să facă un compromis. Unii operatori sunt chiar puși în situația de a găsi artificii prin care să echilibreze balanța financiară, din cauza vânzărilor în volum prea mare prin acest program.

Foto: Mediafax Foto

”Aș vrea să confirm succesul programului Early booking. Noi am vândut în 2016 în jur de 1.500 de înnoptări prin acest program. Pentru 2017 avem deja 3.000 de înnoptări, asta înseamnă o creștere de 100%. Pentru noi este bine, dar este complicat în același timp, pentru că pune o presiune teribilă pe bugetele noastre. Înseamnă că am vândut foarte mult și mai ieftin, înseamnă că ceea ce ne rămâne de vândut trebuie să vindem mai scump”, a explicat Dragoș Tudorache, manager general la hotelul Iaki din Mamaia.

Gradul de ocupare la Hotel Iaki este foarte ridicat. Atât în 2015, cât și în 2016 au fost atinse niveluri record. La fel se anunță și în 2017. Potrivit lui Tudorache, pentru iulie și august, gradul de ocupare este deja de 97-98%.

”Cine a mai pomenit să vinzi cu 30% reducere?”

Adrian Voican a povestit că acest program a fost primit foarte prost la început. ”În 2005, când am făcut noi pentru prima oară programul, la minister a sosit o hârtie de la un hotelier – nu mai este astăzi, a dat faliment – în care se spunea: ‘Acest individ trebuie distrus pentru că el distruge și falimentează turismul românesc. Cine a mai pomenit să vinzi cu 30% reducere, când noi și așa nu ne putem plăti datoriile la stat, nu putem cumpăra terenuri, avem prețuri mici, nu sunt turiști pe litoral și nebunul acesta vrea să vindem cu 30% reducere? E absolut absurd’”, a spus Voican.

”Astăzi, toată lumea vinde Înscrieri timpurii, construim noi hoteluri, e foarte bine pe cash flow”, a adăugat oficialul ANAT.

Citește și...