Christine Archibald, tânăra care a murit în braţele logodnicului ei, este prima victimă identificată din atentatul care a avut loc la Londra, relatează The Independent. Christine era originară din British Columbia, Canada, şi urma să se căsătorească cu Tyler Ferguson, a declarat sora bărbatului, pentru CBC News Canada.
“Este absolut distrus. A îmbrăţişat-o şi a văzut cum moare în braţele lui”, a spus sora lui Ferguson, pentru CBC News Canada, citat de Mediafax.
“Nu pot să cred că este real. Fratele meu şi logodnica sa se aflau în Londra. Ea este una dintre victimele atacului. Au încercat să facă tot ce se putea, dar nu au mai reuşit să o salveze. Viaţa lui, dar şi a tuturor celor apropiaţi ei, s-a schimbat pentru totdeauna. Toată dragostea mea merge către familia ei în aceste momente disperate. Aceste acte crude de terorism trebuie să înceteze. Te iubesc, Tyler! Rămâi puternic!”, a scris şi fratele acestuia, Mark Ferguson.
Familia Christinei Archibald a transmis o declaraţie publică prin care îşi exprimă suferinţa în urma pierderii “frumoasei şi iubitoarei lor fiice şi surori”:
“Avea loc în inima ei pentru toată lumea şi credea cu adevărat că fiecare persoană trebuie să fie preţuită şi respectată. A trăit pentru această idee şi a lucrat într-un adăpost pentru persoanele fără casă, până când s-a mutat în Europa ca să fie alături de logodnicul ei. Nu ar fi putut în niciun fel să-şi explice această cruzime fără margini care i-a provocat moartea. Vă rugăm să-i aduceţi omagiile voastre prin transformarea comunităţii într-una mai bună. Faceţi voluntariat, muncă în folosul comunităţii sau donaţi pentru oamenii fără adăpost. Spuneţi-le că v-a trimis Chrissy”, a spus familia tinerei.
Premierul canadian Justin Trudeau a transmis şi el condoleanţe familiei îndurerate: “Canada condamnă ferm acest atac fără conştiinţă care a avut loc la Londra, în Marea Britanie, şi în care au murit şi au fost răniţi mulţi oameni nevinovaţi. Sunt devastat de faptul că un cetăţean canadian se numără printre cei care şi-au pierdut viaţa”.
Șapte persoane au murit şi 48 au fost rănite, după ce o dubă a intrat în plin într-un grup de pietoni, în centrul Londrei, pe London Bridge, sâmbătă seara. Câteva sute de metri mai încolo, înspre Borough Market, din dubă au coborât trei bărbaţi care au început să atace trecătorii cu cuţite de vânătoare. Mai mulţi martori au declarat că aceştia au strigat „Allah akbar” şi le-au spus victimelor că o fac „în numele Islamului”. Poliţia a confirmat faptul că cei trei bărbaţi au fost împuşcaţi mortal în cel mult opt minute de la primul apel de urgenţă, fiind trase cel puţin 50 de gloanţe.