Un priveghi pentru victimele atentatului de la Londra va avea loc luni seara, la Potters Fields Park, nu departe de London Bridge şi Borough Market, relatează CNN.
”Ne vom uni în solidaritate şi ni-i vom aminti pe cei ucişi şi răniţi în acest atac terorist îngrozitor”, a declarat, duminică, primarul Londrei Sadiq Khan.
Primarul a spus că nu poate să existe o justificare sau scuză pentru astfel de atacuri “barbare şi laşe”.
“Unindu-ne, ca oraş, vom transmite un mesaj puternic aici şi în întreaga lume, (şi anume) că londonezii nu vor fi intimidaţi vreodată de terorism”, a adăugat Sadiq Khan, potrivit CNN, citat de News.ro.
”Mâine (luni), ca oraş, ne vom aduna la ora 18.00 (20.00, ora locală) în memoria lor şi ne vom gândi la familiile şi prietenii lor şi la numeroşii oameni care au fost răniţi şi care primesc îngriji în spitale din întreaga Londră”, a mai spus primul primar musulman al capitalei britanice.
”Vom fi uniţi, ca oraş, în faţa terorii”, dă asigurări Khan.
Șapte persoane și-au pierdut viața, după ce o dubă a intrat în pietoni pe London Bridge, sâmbătă seara, iar cel puțin 48 au fost rănite și transportate la spital. Un al doilea incident a avut loc la Borough Market, lângă London Bridge. Trei suspecți au fost împușcați de forțele de ordine, după ce au înjunghiat oameni pe străzi.
Autoritățile au anunțat că ”cel mai probabil” atacatorii erau teroriști islamiști radicalizați. Ulterior, atentatul a fost revendicat de gruparea Statul Islamic.
Cu mai puțin de două săptămâni în urmă a avut loc un atac cu bombă în Manchester, la un concert al cântăreței Ariana Grande. În urma bombei detonate de un atacator sinucigaș, 22 de copii au murit. Acesta este atacul soldat cu cele mai multe victime în ultimii 12 ani, în Marea Britanie.
În 2005 a avut loc un atac la metrou, în Londra, unde un alt atacator sinucigaș a detonat o bombă, omorând 52 de persoane.