UPDATE 21:05 Poliţia britanică a dezvăluit luni identitatea a doi dintre cei trei autori ai atacului soldat cu şapte morţi pe London Bridge şi în Borough Market sâmbătă, ei fiind Khuram Butt et Rachid Redouane, relatează AFP, citată de Agerpres.
Comandantul unităţii antitero Mark Rowley a precizat că Butt, un britanic de 27 de ani, era cunoscut serviciilor de securitate, care nu deţineau elemente care să lase să se creadă că el pregăteşte un atentat.
Cel de-al doilea atacator, Redouane, în vârstă de 30 de ani, pretinsese că este de cetăţenie marocană şi libiană şi era necunoscut serviciilor, potrivit responsabilului britanic.
UPDATE 16:20 Un număr de 18 persoane sunt internate în stare critică, iar alți 18 se află sub tratament în cinci spitale în urma ataculul terorist care a avut loc la Londra, au precizat, luni, autorități britanice din domeniul Sănătății, citate de EvoNews.com.
„Treizeci și șase de persoane sunt în continuare internate în cinci spitale din Londra, dintre care 18 pacienți se află în stare critică”, a anunțat autoritatea britanică din domeniul Sănătății.
Șapte persoane și-au pierdut viața, după ce o dubă a intrat în pietoni pe London Bridge, sâmbătă seara, iar cel puțin 48 au fost rănite și transportate la spital, potrivit BBC. Un al doilea incident a avut loc la Borough Market, lângă London Bridge, potrivit poliției londoneze. Trei suspecți au fost împușcați de forțele de ordine, după ce au înjunghiat oameni pe străzi. Autoritățile au anunțat că ”cel mai probabil” atacatorii erau teroriști islamiști radicalizați. Ulterior, atentatul a fost revendicat de gruparea Statul Islamic. Premierul Theresa May a cerut înăsprirea pedepselor pentru terorism, făcând apel la alte guverne pentru reglementarea mediului online, pentru a combate astfel propaganda islamist-extremistă. Ea a anunțat că alegerile legislative, programate pentru 8 iunie, nu vor fi amânate, iar campania va fi reluată luni.
UPDATE 14:30: Ministerul Afacerilor Externe din România infirmă că printre suspecții reținuți la Londra în cazul atacului terorist ar fi și cetățeni români.
”Autoritățile britanice nu confirmă reținerea a doi români care ar avea legătură cu atentatul terorist din Londra, Poliţia Metropolitană neavând date despre informațiile apărute în presă”, se arată în comunicatul MAE.
Alte informații venite dinspre poliția londoneză arată că asupra unuia dintre teroriștii împușcați s-ar fi găsit acte de identitate irlandeze.
UPDATE: Autorităţile britanice au făcut luni noi descinderi antiteroriste în cartierele Newham şi Barking din estul Londrei, iar mai multe persoane au fost ridicate pentru audieri în legătură cu atacurile teroriste din zona London Bridge. Numărul persoanelor reţinute a scăzut la unsprezece, după ce anchetatorii au eliberat un suspect reţinut duminică în Barking, scrie The Telegraph. Printre cei reţinuţi ar fi şi doi români, potrivit unor informaţii neconfirmate transmite de presa din Marea Britanie.
UPDATE: Gruparea teroristă Statul Islamic a revendicat, duminică noaptea, responsabilitatea atacurilor teroriste de la Londra, relatează publicația The Guardian.
”Un detaşament al Statului Islamic a executat atacul de ieri de la Londra”, se arată într-o declaraţie postată pe platforma online pe care Statul Islamic își lansează comunicatele, Al Amaq.
UPDATE: Opt poliţişti și-au descărcat armele și au tras aproximativ 50 de gloanţe pentru a-i opri pe cei trei autori ai atacurilor din Londra, care au ucis civili și trebuiau să fie opriţi imediat. Un civil a fost rănit în acest incident, starea lui nefiind gravă, a declarat şeful Departamentului antiterorist al poliției londoneze, Mark Rowley, relatează Reuters.
UPDATE: Un cetățean canadian este printre cele șapte persoane ucise în atacurile din Londra, a anunțat premierul canadian, Justin Trudeau. “Sunt foarte îndurerat să aflu că un canadian se află printre cei uciși”, a afirmat Trudeau, potrivit Reuters.
UPDATE: Din cei 48 de răniți spitalizați, 21 se află în stare critică, potrivit serviciului de ambulanță.
UPDATE: Anchetatorii au stabilit identitatea atacatorilor, însă această informație nu va fi făcută publică deocamdată, relatează corespondentul BBC.
Pe de altă parte, numărul polițiștilor care vor patrula străzile de acum încolo va fi mai mare, mai informează BBC.
You should expect to see more police officers patrolling stations in London and the south east following last night’s attacks. #LondonBridge pic.twitter.com/ow6mE6Gt5u
— BTP (@BTP) June 4, 2017
UPDATE: Imaginea unui tânăr care fuge pe străzile Londrei cu paharul de bere în mână a devenit virală, oamenii comentând pe rețele de socializare că fotografia este emblematică pentru spiritul londonez, care nu renunță la stilul de viață în fața atacurilor teroriste. ”De asta ISIS nu va învinge niciodată. Au încercat și naziștii și IRA. Nu au câștigat”, scrie o britanică pe twitter.
Why ISIS will never win. Attack just taken place but fella on right refuses to spill his pint.
Nazis, IRA tried. Didn’t win. #London pic.twitter.com/kwRlgNVM4Q
— Pearly Queen (@londonlass666) June 4, 2017
UPDATE: Scotland Yard anunță ca au fost arestate 12 persoane în Barking, estul Londrei, acestea fiind suspectate au legătură cu atacurile. Descinderi ale poliției la mai multe adrese din zonă sunt încă în desfășurare, potrivit BBC.
UPDATE: Un bucătar român stabilit la Londra, Florin Morariu, a postat pe Facebook o înregistrare din timpul atacurilor.
“Oameni buni, ferească Dumnezeu ce e aici! Doi terorişti taie lumea pe stradă. Uitaţi ce e aici! Câţi au omorât, fraţilor. Eram la muncă. Uitaţi ce i-au făcut unuia. Of! I-am dat în cap! I-am dat cu baschetul în cap! I-am dat un baschet de l-am zăpăcit!”, a spune Florin Morariu în film.
Bărbatul îi cere unui coleg de la restaurant să îi aducă făcăleţul de sub masă pentru a se duce să lupte cu teroriştii, după care aleargă pe stradă, filmând.
UPDATE: Martori oculari povestesc scenele dramatice din timpul atacului. ”Am văzut multă confuzie, oameni urlând”.
“We saw confusion, screaming…” Three friends have been telling us what they saw in London Bridge last night #LondonAttacks pic.twitter.com/8bLuusfCXy
— BBC Breakfast (@BBCBreakfast) June 4, 2017
UPDATE: Atacatorii care au ucis șapte oameni și au rănit alte 48 de persoane în noaptea de sâmbătă spre duminică, în centrul Londrei, sunt „cel mai probabil teroriști islamiști radicalizați”, a declarat ministrul de interne, Amber Rudd, citată de Reuters.
”Așa cum a declarat premierul, suntem convinși că erau teroriști islamiști și trebuie să aflăm mai multe informații despre modul în care au fost radicalizați”, a mai spus ea.
Rudd a refuzat să comenteze dacă atacatorii erau sau nu în evidența autorităților înaintea atentatului.
UPDATE: Premierul Theresa May a anunțat că alegerile legislative programate pentru 8 iunie nu vor fi amânate, iar campania electorală va fi reluată luni.
UPDATE: Bilanțul de 7 persoane ucise și 48 de răniți a fost confirmat de premierul britanic Theresa May, într-o declarație de presă. Ea a transmis condoleanțe familiilor și le-a mulțumit forțelor de ordine pentru modul în care au reacționat.
May a mai spus că este al treilea atac în ultimele luni, precizând că acestea sunt un atentat la adresa valorilor democrației și libertății. ”Dacă trebuie să înăsprim pedepsele pentru terorism, vom face acest lucru”, a mai spus ea.
Premierul Marii Britanii a făcut apel și la alte guverne în sensul unor măsuri privind securitatea cibernetică și reglementarea spațiului online pentru a stopa răspândirea mesajelor extremiste, adăugând că acțiunile militare nu sunt suficiente.
UPDATE: Putin a condamnat și el atacurile de la Londra, spunând că cinismul și cruzimea atacului de la Londra sunt revoltătoare. Președintele Rusiei condamnă terorismul și transmite condoleanțe familiilor îndoliate, într-un mesaj pe twitter.
Putin: cruelty and cynicism of London attack are appalling. Condemns terrorism, expresses condolences to British people. pic.twitter.com/dPBsa9cmgD
— Russian Embassy, UK (@RussianEmbassy) June 4, 2017
UPDATE: Martori oculari relatează scene de groază din momentul atacului. Unul dintre aceștia, Liam, a povestit pentru BBC că se uita pe fereastra unui apartament din Borough Market când a văzut un bărbat tânăr încercând să cheme o ambulanță situată în zonă, spunând că prietenul său a fost înjunghiat.
Apoi a zărit un alt om care părea înjunghiat, mergând pe străzi. ”A bătut în ușa unei ambulanțe cerând ajutor”.
UPDATE: Poliția din Londra spune că situația este cub control.
Duba care a fost folosită în atacurile de noaptea trecută a intrat în pietonii de pe London Bridge înainte de a-și continua drumul spre Borough Market, confirmă poliția. Potrivit acesteia, cei trei suspecți au atacat apoi oamenii cu cuțite, înainte de a fi împușcați mortal de polițiști.
Ofițerii de poliție ”cred că incidentul este sub control”, iar ancheta este într-un stadiu avansat, fiind mobilizate resurse semnificative. În acest moment, prioritatea este aceea de a stabili mai multe detalii legate de atacatori, a mai transmis un oficial al poliției, citat de BBC.
UPDATE: Bilanțul victimelor atacului de la Londra a crescut la șapte persoane, anunță BBC, citând oficiali ai poliției.
UPDATE: Și liderul laburiștilor, Jeremy Corbyn, a anunțat suspendarea campaniei electorale, după ce a fost lansată și o petiție pentru amânarea alegerilor legislative. Primarul Londrei a spus însă că scrutinul nu trebuie amânat.
UPDATE: Doi cetățeni australieni au fost afectați de atacul de la Londra, unul dintre ei fiind spitalizat, potrivit premierului australian, citat de Reuters.
UPDATE: Mai mulți lideri au transmis mesaje de solidaritate față de Marea Britanie.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a transmis că ”suntem solidari dincolo de orice granițe, în durere, dar și determinare”.
Președintele american Donald Trump a scris pe twitter că SUA vor fi alături de Marea Britanie și vor face tot ceea ce pot pentru a-i ajuta pe britanici. ”Suntem alături de voi. Dumnezeu să vă binecuvânteze”.
Whatever the United States can do to help out in London and the U. K., we will be there – WE ARE WITH YOU. GOD BLESS!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) June 3, 2017
Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker a spus și el că gândurile și rugăciunile sale se îndreaptă către victime și familiile îndoliate.
Following latest #London incidents with horror. Thoughts and prayers are with the victims and their families. Please stay safe.
— Jean-Claude Juncker (@JunckerEU) June 3, 2017
Și președintele Klaus Iohannis a condamnat atacul de la Londra și a transmis, pe twitter, că întreaga sa compasiune se îndreaptă către cei afectați de tragedie.
I strongly condemn the terrorist attack that took place in #London. Heartfelt sympathy to all those affected by the tragic incidents in UK.
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) June 4, 2017
UPDATE: Potrivit datelor disponibile până la această oră nu există cetățeni români printre victime, însă MAE anunță că ambasada de la Londra e în legătură cu autoritățile britanice pentru obținerea unor informații suplimentare referitoare la identitatea victimelor și e gata să acorde asistență consulară.
“Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm incidentele de tip terorist care au avut loc în noaptea de 3 spre 4 iunie la Londra. Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor date suplimentare, precum şi informaţii cu privire la identitatea victimelor”, informează MAE.
UPDATE: Administrația Prezidențială din Franța transmite că va lua toate măsurile necesare pentru a oferi sprijin cetățenilor francezi răniți în atac. Președintele Emmanuel Macron a mai transmis că Franța este solidară cu Marea Britanie în fața acestei tragedii.
Face à cette nouvelle tragédie, la France est plus que jamais aux côtés du Royaume-Uni. Mes pensées vont aux victimes et à leurs proches.
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) June 4, 2017
UPDATE:Premierul Scoției Nicola Sturgeon a descris atacul ca fiind îngrozitor și a convocat o ședință guvernamentală. “Gândurile mele se îndreaptă către familiile și prietenii celor care și-au pierdut viața în mod tragic și către toți cei care au fost răniți sau afectați de acest teribil incident”.
UPDATE: Numărul răniților transportați la cinci spitale din Londra a crescut la 48 de persoane. Cel puțin doi cetățeni francezi se numără printre răniți, potrivit Reuters care citează oficiali ai administrației franceze.
UPDATE: Primarul Londrei Sadiq Khan a declarat că este revoltat de ceea ce s-a întâmplat, în timp ce conservatorii și-au suspendat campania electorală pe durata zilei de duminică, urmând ca o decizie să fie luată ulterior. ”Nu-i vom lăsa să câștige”, a transmis Khan într-un mesaj, la BBC.
UPDATE 6:26 Serviciul de ambulanţă din Londra anunţă că 30 de răniţi au fost transportaţi la spital
Serviciul de ambulanţă din Londra anunţă că numărul răniţilor transportaţi la spital în urma incidentelor in capitala britanică este de 30, în condiţiile în care cifra iniţială, inclusiv cea anunţată de Poliţie, era 20.
UPDATE 5:59 Şase persoane au fost ucise şi 20 rănite
Poliţia londoneză a anunţat că şase persoane au fost ucise şi 20 rănite, în incidentele din capitala Marii Britanii.
Trei bărbaţi suspecţi au fost împuşcaţi mortal, mai anunţă Poliţia metropolitană.
Un ofiţer al Poliţiei rutiere a fost grav rănit.
Conform poliţiei, atacatorii purtau ceea ce păreau a fi veste cu explozibil, dar ulterior s-a dovedit că erau false. De altfel, o fotografie cu un bărbat întins pe jos purtând o astfel de vestă a circulat la scurt timp după incidente.
UPDATE 04:55: Cel puțin 20 de persoane au fost transportate la șase spitale din Londra în urma incidentului de pe London Bridge, potrivit informațiilor furnizate de serviciul londonez de ambulanță.
UPDATE 02:55: Poliția britanică a confirmat prin intermediul rețelei de socializare Twitter că incidentele care au avut loc pe London Bridge și în zona Borough Market sunt de natură teroristă.
Totodată, incidentul care a avut loc în Vauxhall nu este conectat cu celelalte două.
UPDATE 02:50:Incidentele din Londra sunt tratate ca “un act terorist”, potrivit unei declarații făcute de premierul Theresa May.
“Ca urmare a informațiilor primite de la ofițerii de poliție și de securitate, pot confirma că teribilul incident din Londra este tratat ca un potențial act terorist”, a spus May.
UPDATE 01:20: Premierul Theresa May a convocat o ședință de securitate, duminică dimineață.
Stația de metrou Vauxhall a fost redeschisă, au anunțat autoritățile londoneze.
Un martor de la fața locului a declarat pentru postul de radio LBC că a văzut duba venind dinspre London Bridge, iar șoferul a ignorat semafoarele și a intrat direct în pietoni. „A călcat mulți oameni și după asta, trei persoane înarmate cu cuțite au ieșit din dubă și au început să înjunghie oameni pe Borough High Street”, a spus martorul.
Stația de metrou London Bridge este închisă, iar autoritățile au intrat pe peroane cu arme, pentru a preveni vreun incident.
Poliția londoneză îi sfătuiește pe oameni ca în cazul unui atac să fugă de la locul incidentului, să se ascundă într-un loc sigur și să sune la 999, numărul Poliției.
Premierul Marii Britanii, Theresa May, a fost informată de situație. De asemenea, și președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost informat despre incident, potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Albe.
Atacul are loc cu doar câteva zile înainte de alegerile din 8 Iunie, în condițiile în care polurile de opinie arată că partidul Conservator al Theresei May a scăzut în sondaje în ultima vreme, notează Evo News.
De asemenea, cu mai puțin de două săptămâni în urmă a avut loc un atac cu bombă în Manchester, la un concert al cântăreței Ariana Grande. În urma bombei detonate de un atactaor sinucigaș, 22 de copii au murit. Acesta este atacul soldat cu cele mai multe victime în ultimii 12 ani, în Marea Britanie. În 2005 a avut loc un atac la metrou, în Londra, unde un alt atacator sinucigaș a detonat o bombă, omorând 52 de persoane.