Merkel: Decizia lui Trump este foarte regretabilă. Germania își va respecta toate angajamentele privind Acordul de la Paris

vocea.biz / 02.06.2017
Merkel: Decizia lui Trump este foarte regretabilă. Germania își va respecta toate angajamentele privind Acordul de la Paris

Cancelarul german Angela Merkel a reiterat vineri, într-o alocuţiune în Parlament, că ţara sa îşi va respecta angajamentele asumate prin Acordul pentru Climă de la Paris, după ce preşedintele Donald Trump a anunţat joi retragerea Statelor Unite, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Merkel a insistat că nu există întoarcere pe calea începută prin Protocolul pentru climă de la Kyoto, din 1997, şi continuată prin acordul “istoric” din 2015, de la Paris.

“Decizia preşedintelui american de a se retrage din Acordul pentru Clină de la Paris este foarte regretabilă şi mă exprim în mod foarte rezervat când spun acest lucru”, a afirmat ea, adăugând că acordul este “o piatră de temelie” a tentativelor de apărare a “Creaţiei noastre”.

“Tuturor celor pentru care viitorul planetei noastre este important, le spun să continuăm pe această cale pentru a avea succes pentru Mama Pământ”, a insistat şefa Guvernului german, în aplauzele parlamentarilor.

Acordul de la Paris, semnat de SUA şi alte 187 de ţări, este menit să ţină creşterea temperaturii globale “mult sub” 2 grade Celsius faţă de nivelul preindustrial. Numai Siria şi Niacaragua nu au semnat acordul.viewscnt

Citește și...