NOUA GENERAȚIE. O altfel de copilărie. ”Nu ne simțim responsabili. E ca și cum strada i-a născut și strada le servește drept mamă și tată”

Vocea.biz prezintă cititorilor situația la zi a celei mai importante resurse a fiecărei sociețăți: NOUA GENERAȚIE.

De la pericolele și greutățile cu care se confruntă copiii celor fugiți din orfelinatele comuniste, la oamenii care încearcă să facă o schimbare în bine prin munca și devotamentul lor. Vom afla care este starea instituțiilor de învățământ ce vor contribui la formarea tinerilor din România de mâine.  De la ambasadoarea Finlandei în România, Paivi Pohjanheimo, vom afla cum funcționează sistemul finlandez de educație, unul dintre cele mai avansate din lume. Reprezentantul UNICEF România ne va prezenta o imagine completă a țării unde, la fiecare 9 ore, un copil este abandonat într-o maternitate.

Campania NOUA GENERAȚIE va prezenta realitatea crudă, dar și pe oamenii care luptă pentru a oferi altora un viitor mai bun.

Într-o clădire veche din București, în care domnește o curățenie austeră, iar fiecare calorifer este plin de haine puse la uscat, doi copii jonglează cu câte trei mingi, apoi cu patru. Jongleriile devin din ce în ce mai complicate. Mingile sunt aruncate de la unul la altul. Unul dintre copii se urcă în cârca celuilalt, câte șase mingi zburând în aer succesiv fără să cadă la pământ. Cei doi copii și mulți alții ca ei nu se pregătesc, neapărat, pentru o carieră de circ. Joaca are rolul de a le ține mintea și timpul ocupate. Și de a-i ține departe de aurolac, etnobotanice sau heroină.

Copiii străzii reprezintă publicul țintă pentru fundația Parada. Circul este metoda prin care aceștia sunt atrași la centrul unde găsesc o masă caldă, un duș, rechizite și cele necesare pentru a-și spăla hainele.

Cei care vor să încerce jonglerii sunt antrenați de profesioniști. Este o metodă de a le arăta ce înseamnă un program, ce înseamnă colaborarea și ce înseamnă să respecți niște reguli. Și nu în ultimul rând, de a-i ține departe de droguri și de a le arăta că pot avea parte și de apreciere și aplauze, nu doar de priviri disprețuitoare și hăituială.

Ionuț Jugureanu, directorul fundației, îi privește pe copiii străzii ca pe niște victime ale statului. Cei de astăzi sunt deja a doua generație care a crescut în stradă, copiii copiilor fugiți din orfelinatele comuniste. Ei sunt cei care au supraviețuit.

Pentru cei care au murit între timp, Jugureanu arată spre statul din ziua de azi, care a încasat taxe din vânzarea de etnobotanice – substanțe care au secerat copiii străzii pe capete în ultimii ani.

Un ciclu continuu al iresponsabilității statului

Bazele fundației Parada au fost puse de un clovn francez, pe nume Miloud Oukili, care, în 1992, ajungea în România și rămânea impresionat de copiii străzii din zona Gării de Nord, din București.

Pentru că nu știa limba română, acesta a încercat să se apropie de ei prin jonglerii. Acest mod de abordare a câștigat încrederea copiilor, obișnuiți să se ferească de ceea ce păreau figuri autoritare. Odată încrederea câștigată, oferirea unui ajutor a devenit mai facilă.

Generația de copii ai străzii de la acea vreme a evoluat în direcții diferite, spune Ionuț Jugureanu.

”E o doctorandă din Franța care face o teză pe tema copiilor străzii din București și a luat dosarele Parada din anii trecuți. Am încercat să dăm de acei foști copii ai străzii, să vedem ce fac astăzi. Din ei, aproape o treime sunt morți”, spune Jugureanu.

O altă treime sunt cei care s-au integrat în societate, fie lucrând legal, fie muncind la negru, dar câștigând suficient încât să își susțină familiile și să nu stea în stradă. Cealaltă treime sunt copiii străzii deveniți, între timp, oameni ai străzii.

”Copiii străzii sunt o consecință a iresponsabilității statului român. Este o dovadă de iresponsabilitate a statului comunist care a generat această problemă prin interzicerea avorturilor, prin penalizarea întreruperii de sarcină, prin încurajarea abandonului. În 1990, România număra între 100.000 și 200.000 de copii în orfelinate, în funcție de sursă. Copii care erau maltratați în moduri inimaginabile”, spune Jugureanu.

”O bună parte din copiii maltratați în acele orfelinate au fugit ca să-și scape pielea și viața și au devenit copii ai străzii. Așa s-a lansat fenomenul, dar el durează încă pentru există o continuitate a iresponsabilității și în statul post-comunist, statul de tranziție și statul actual care ascunde ca de obicei gunoiul sub preș, care demolează barăcile în care stau, care îi gonește din casele abandonate în care locuiesc. Sunt ca niște animale hăituite”, spune Jugureanu.

Drogurile care au măcinat două generații

O problemă care merge mână în mână cu viața pe străzi a copiilor este consumul de droguri. În anii ’90, când fundația Parada era înființată, aurolacul era drogul care avea să dea numele unei generații de copii ai străzii.

După anii 2000, aurolacului s-a adăugat heroina. Mult mai dezastroasă a fost intrarea pe piață, în mod legal, a așa-ziselor etnobotanice.

”În 2009 – 2010, au apărut drogurile așa zise legale sau etnobotanice. Legale pentru că ăsta era statutul lor, legal, și etnobotanice pentru că asta era denumirea lor de marketing, ca să pară foarte sănătoase, foarte trendy. Sigur că nu populația de stradă era targetul, dar copiii străzii sunt cei mai vulnerabili, pentru că n-au susținere. Ceilalți au părinți, au prieteni, au școală, un cerc la care pot face apel, sunt asigurați în sistemul de sănătate. Cei din stradă nu aveau niciun fel de saltea pe care să cadă”, povestește Jugureanu.

Spre deosebire de heroină, drog care hrănește dependența unui consumator cu o doză sau două pe zi, etnobotanicele au dus la situația în care consumatorii își injectau substanța și de 10 ori pe zi, efectul acestora fiind mai scurt.

Această practică a venit la comun cu folosirea seringilor de mai multe ori, de către mai mulți consumatori. Rezultatul a fost o adevărată epidemie de HIV și hepatită printre consumatori. Odată cu slăbirea sistemului imunitar, mulți s-au ales și cu tuberculoză.

”Etnobotanicele, după mine, reprezintă o responsabilitate directă a statului român, pentru că ele au fost vândute legal, în magazine înregistrate la Registrul Comerțului, care au plătit taxe, au plătit TVA statului român. Statul român a făcut un beneficiu, un profit, din vânzarea de droguri până la interzicerea lor. Interzicerea a fost inutilă și tardivă. Din moment ce există o piață, lumea va prinde gustul”, spune Ionuț Jugureanu

Statul a dat, statul a ignorat

Directorul fundației care lucrează în mod direct cu minorii din stradă spune că, în prezent, consumul de droguri constă într-un amestec de inhalanți precum prenandezul sau aurolacul, heroină și etnobotanice.

Tratament substitutiv există doar pentru heroină, însă accesul la tratament este oricum, aproape imposibil.

”Tratament substitutiv nu prea există pentru nimic. Tratamentele substitutive sunt exclusiv pentru heroină – suboxona și metadona care se dau după consult psihiatric și medical în mediu spitalicesc. Acestea sunt plătite de pacienți în cele mai multe cazuri, costă în jur de 400 de lei pe lună”, spune Jugureanu.

”Există și 100 de locuri gratuite gestionate de Asociația Română Anti Sida și încă pe-atâta gestionate de Agenția Națională Antidrog. Asta la o populație de consumatori declarată de 10.000 de consumatori. Dacă 10% din populația de consumatori s-ar decide luna aceasta să se lase de droguri și să urmeze un tratament substitutiv, nu ar avea loc în centrele subvenționate de stat”.

Directorul fundației spune că perioada în care statul a menținut legale etnobotanicele a fost pusă sub preș, iar consecințele ignorate.

”Drogurile foste legale au tot felul de molecule și substanțe execrabile. Însă nu avem niciun fel de analiză a compoziției drogurilor. În orice țară normală se iau fondurile de seringă și se analizează. Se duc ONG-urile, daca sunt finanțate, iau fondurile de seringă, se duc la un laborator, se analizează substanțele din punct de vedere chimic, se stabilește care sunt pericolele medicale. La noi nu există astfel de studii. Nu există niciun program sponsorizat în România de reducere a riscurilor, nu există o politică de prevenție. Și oamenii aceștia mor. Se îmbolnăvesc și mor. Așa se echilibrează și statisticile, pentru că mor. De fapt nici nu prea există statistici”.

Copiii străzii de azi, pe categorii

Câți copii ai străzii există în România rămâne încă o necunoscută, în lipsa unui interes pentru problemele acestora.

”Nu s-a știut niciodată câți copii ai străzii sunt. Unii au ieșit din statistici pentru că au trecut de 18 ani și nu mai sunt copii ai străzii, sunt oameni fără adăpost. Există acest discurs: este normal să fie oameni săraci, este normal să stea în stradă, este normal să moară în stradă. Sunt drogați, e normal să moară, că ei aleg să se drogheze. Nimeni nu spune că statul român a făcut bani din vânzarea de droguri, este un dealer și are o responsabilitate directă în moartea a câtorva mii de cetățeni români. Nu se zice nimic despre asta, nu a văzut nimeni nicio problemă”, spune Jugureanu.

Estimările comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei dădeau în urmă cu trei ani 2.000 de copii în București și 5.000 în țară.

Ionuț Jugureanu spune că, potrivit definițiilor oficiale, copiii străzii pot fi împărțiți în trei categorii.

”Prima se referă la copiii care sunt singuri în stradă și care locuiesc în permanență în stradă. Această categorie era cea mai numeroasă în anii ’90 și la începutul anilor 2000. Fugeau din orfelinatele ceaușiste și post-ceaușiste”, spune directorul fundației.

”A doua definiție este cea a copilului cu familia în stradă, și este populația majoritară la ora actuală. De fapt, este a doua generație de copii ai străzii. Foștii copii ai străzii din anii 90, deveniți adulți, o parte sunt morți, o parte sunt integrați, iar o parte sunt în continuare în stradă și unii dintre ei au copii, de multe ori o familie numeroasă”, spune Jugureanu.

Există însă și categoria a treia, cea a copiilor pe cale de a deveni copii ai străzii.

”A treia categorie e aceea a copilului exploatat. Trimis să lucreze în stradă. Fie că vinde flori la colțuri, că cerșește, că face prostituție, acesta revine seara acasă, dar revine acasă într-o familie abuzivă. De multe ori, copiii din a treia categorie riscă să ajungă, de la o anumită vârstă, în prima categorie. Ei cunosc strada, știu resursele străzii, ce le poate oferi, iar la un moment dat nu se vor mai întoarce acasă, vor rămâne în stadă pentru că știu mediul, știu cum să supraviețuiască. Vor produce pentru ei doar, nu pentru părinți”.

Ce șanse de reabilitare au copiii străzii

Cu acești copii lucrează organizații non-guvernamentale precum Parada. Conform tradiției inițiate de francezul Miloud Oukili, aceștia sunt atrași de lucrători sociali care îi abordează cu un spectacol de circ.

Lucrătorii sociali sunt, deseori, la rândul lor foști copii ai străzii. Copiii care capătă încredere în fundație pot veni la centrul de zi și pot lua parte la cursuri de jonglerie. Principalul beneficiu este căpătarea încrederii în sine. Și timpul petrecut făcând altceva în locul consumului de droguri.

”Modul de abordare prin circ e ludic, este amuzant, este joacă, e plăcere, e paradă, e vizibil. Copilul care e în stradă și se plictisește va dori să vadă mai mult și să se intereseze despre ce este vorba. Îi arăți ceva la care se poate minuna. Odată ce sunt integrați în programul de training, se obișnuiesc cu un program. Știu că trebuie să fie aici la ora 10.00 dimineața, că trebuie să facă antrenamente, să facă duș, să mănânce, să fie pregătiți. Trebuie să învețe să respecte niște minime reguli. În timpul acesta nu consumă aurolac, pentru că fac altceva, își ocupă timpul cu altceva decât cotidianul în care trăiesc”, spune Jugureanu.

”De multe ori copiii străzii sunt formați din privirea celorlalți. Privirea celorlalți este urâtă, este negativă. În momentul în care vezi un copil care cerșește, care e murdar, care îți spală mașina când nu vrei asta, zici: să se ducă dracului la mă-sa. Acea privire disprețuitoare pe care le-o aruncăm, copilul o interiorizeză și așa se vede pe sine: urât, prost, hăituit. Circul le redă încredrea”.

Din stradă, copii ajung în scurt timp pe scenă. Spectacole sunt date în mai multe orașe din țară, uneori există și turnee în străinătate.

”Faptul de a fi pe scenă, de a fi admirat, a fi aplaudat le dă încredere, iar privirea celorlalți e una pozitivă, contrariul a ceea ce văd în stradă. Iar asta îi valorizează. Pe urmă te simți util, înveți să comunici, să-i respecți pe ceilalți, să te bazezi pe ei. Mulți dintre ei au făcut ateliere la Școala Franceză. Imaginați-vă copii ai străzii învățând copii de directori generali sau de multinațională să jongleze. E o chestie foarte valorizantă”, spune Jugureanu.

Însă lupta rămâne una dificilă. Organizațiile precum Parada nu primesc niciun fel de finanțare din partea statului, iar un subiect precum copiii străzii nu prezintă interes nici pentru o bună parte a societății civile.

Copiii străzii mor în continuare pe străzi din cauza mizeriei și a drogurilor pe care le iau pentru a uita de ea.

”Copiii străzii sunt copiii nimănui. Nu ne simțim responsabili pentru ei. E ca și cum strada i-a născut și strada le servește drept mamă și tată”.