Deși până nu demult sistemul all inclusive era asociat doar cu resorturile din Turcia și Bulgaria, acesta a reușit să se extindă și în România, ca răspuns la cererea venită din partea familiilor cu copii. Totuși, piața noastră nu este potrivită pentru acest tip de serviciu, potrivit specialiștilor în domeniu. Cât la sută din hotelurile de pe litoral au introdus regim all inclusive și care ar fi de fapt procentul optim?
Pe litoralul românesc sunt la această oră 23 de hoteluri cu sistem all inclusive, potrivit datelor Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT). Față de cele 300 de unități de cazare din stațiuni, este încă un procent scăzut, iar piața mai poate crește, potrivit lui Adrian Voican, vicepreședinte ANAT, care, deși recunoaște că cererea este mai mare decât oferta, atrage atenția că trendul all inclusive este unul destul de problematic.
”All inclusive este solicitat de români, mai ales de către familiile cu copii, dar nu cred că specificul românului este să fie un consumator de all inclusive, pentru că all inclusive a fost inventat la Marea Roșie sau în Turcia, unde ești la 2 km de orice altceva și trebuie să ai totul acolo”, spune Voican.
”Noi, dacă avem hotel lângă hotel și restaurant lângă restaurant, vrem să ne plimbăm, să vedem cât e friptura acolo, ce s-a mai deschis nou, nu să stăm neapărat într-un loc. Dar familiile cu copii, nu. Au un buget destul de strâns, vor stabilitate și siguranță – se gândesc ‘trebuie să am totul acolo’”, adaugă reprezentantul ANAT.
Potrivit lui Voican, hotelurile cu all inclusive sunt încă într-o proporție suficient de mică, dar dacă ar crește foarte mult, nu ar mai fi atât de ”interesante”.
”Trebuie să avem grijă la trendul acesta – să nu copiem ce face vecinul”, precizează Adrian Voican.
Dar care ar fi procentul optim? Potrivit operatorilor, în acest moment mai este încă loc de investit în all inclusive, până la un procent de 25% din piață, care ar aduce un echilibru, ținând cont de condițiile actuale.
Dacă, totuși, printr-o ”minune”, începem să atragem turiști străini doritori de all inclusive, precum ruși, evident că ar trebui ca mai multe unități de cazare să introducă acest sistem, consideră oficialul ANAT.
Printre hotelurile de pe litoral cu regim all inclusive se numără și Mera din Venus, vizitat de Vocea.biz înainte de deschiderea sezonului. Practic, două foste hoteluri comuniste, Cocor și Pajura, au fost transformate în cel mai mare complex all inclusive din sudul litoralului, întins pe 6.000 mp, denumit Mera Resort, cu peste 800 de locuri în cele 440 de spații de cazare care includ și un ansamblu de vile.
Resortul dispune și de un centru spa, cu piscină interioară, saune, terapii, cosmetică, grădiniță, chiar și un coafor, astfel că prețurile sunt pe măsură: 614 lei camera dubla, copiii de până în 3 ani având acces gratuit, iar pentru cei mai mari de 3 ani solicitându-se un supliment de 65 de lei.
Citește aici mai multe despre hotelurile Epocii de Aur readuse la viață de investitori români.