Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre: “Brandul de ţară nu se poate schimba până în 2020. Am lansat o idee principială”

Adriana Stanca / 30.05.2017
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre: “Brandul de ţară nu se poate schimba până în 2020. Am lansat o idee principială”

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a precizat marți, 30 mai, că  nu intenţionează să schimbe brandul de ţară. Precizările sale vin în contextul în care o publicație din România a scris că ministrul intenționează să schimbe brandul turistic al României, înlocuind simbolul frunzei cu o oaie.

Într-o declarație făcută la Parlament, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a subliniat faptul că „nu este vorba de schimbarea brandului de ţară, nu se poate schimba brandul de ţară, că asta ar însemna să dăm înapoi Comisiei Europene 850.000 de euro, ceea ce nu se poate şi nu cred că vreun conducător al unei instituţii publice îşi asumă aşa ceva. (…) Brandul de ţară nu se poate schimba până în 2020”.

El a subliniat că speculațiile pe marginea acestui subiect au fost făcute după o „discuție principială”, potrivit News.ro.

„Am lansat o idee principială, că de aceea este Comitet consultativ în Turism, să ne consultăm. Bineînţeles că cineva de acolo a luat în băşcălie şi a trebuit să înceapă să fie de rea credinţă şi să analizeze altfel această discuţie. Este vreo ruşine că discutăm despre simbolurile României, despre Mioriţa? Este vreo ruşine că ne folosim de legendele României? În primul rând trebuie să ne gândim că trebuie să promovăm România în interiorul ei, pentru că cei mai mulţi turişti sunt în interiorul României, apoi trebuie să ne gândim la cei trei milioane de români, de cetăţeni români, care vin de două ori pe an şi cheltuiesc bani în activitatea această turistică din România. Mulţi dintre ei şi-au şi dezvoltat afaceri în turismul din România. Este vreo ruşine că le reamintim românilor de legende şi de simbolurile naţionale?”, a afirmat Mircea Titus Dobre, referindu-se la discuţiile avute săptămâna trecută cu oamenii de afaceri din turism.

Petre Daea, ministrul Agriculturii: ”Oaia este o statuie vie”. ”Lângă oaie poți să găsești o frunză, lângă frunză nu poți să găsești o oaie” – VIDEO

Profit.ro a anunțat marți, 30 mai, că în cadrul unei ședințe recente a Consiliului Consultativ ministrul Mircea Titus Dobre a propus modificarea brandului turistic al României, alegând ca simbol o oaie în locul actualei frunze.

Mai mulți reprezentanți ai mediului de afaceri care au luat parte la respectiva întâlnire au declarat ulterior, pentru publicația amintită, că ministrul ar fi explicat că noul logo ar fi o referință la balada populară „Miorița”.

S-a discutat tema asta, s-a pus pe masă și a părut că ministrul vorbește serios”, a declarat Dragoș Anastasiu, proprietarul Eurolines și reprezentant al concernului TUI în România.
De asemenea, Nicu Rădulescu, președintele Organizației Patronatelor din Turismul Balnear, a făcut o declarație similară.

Într-adevăr, ne-a anunțat că vrea să facă această chestiune și nu s-a consultat cu noi pe tema ei. Dânsul are un stil personal arogant în care nu se mai consultă cu nimeni. Ne-a informat că o să schimbe această chestiune, iar noi ne-am obișnuit cu acest stil. Eu cred că dacă nu lucrăm împreună, nu facem nimic”, a explicat el pentru Profit.ro.

100.000 de euro pentru actualul brand turistic al României

În prezent, România are ca brand turistic de țară un logo cu o frunză, însoțit de mesajul „Explorați grădina Carpaților”. Acesta a fost lansat în perioada în care Elena Udrea era ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului și a costat peste 100.000 de euro.

Mai mult, acesta a provocat 2010 un adevărat scandal, după ce s-a dovedit că THR-Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA- Taylor Nelson Sofres (TNS), consorțiul ales pentru realizarea brandului turistic al României, a folosit un element asemănător celor folosite de alte câteva firme private și care, de altfel, se găsea și pe site-uri care vând fotografii de stock.

În cele din urmă, Elena Udrea a anunțat că Oficiul Internaţional pentru Invenţii şi Mărci (OHIM) şi Oficiul de Stat pentru Invenții şi Mărci (OSIM) au declarat brandul turistic al României original şi unic, acesta urmând să fie folosit în toate campaniile internaționale de promovare. Respectivul logo, reprezentat de imaginea unei frunze, trebuie utilizat până în anul 2020.

Citește și...