Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău (foto) și olandezul Jean-Julien Rojer a câștigat, sâmbătă, titlul în proba de dublu a turneului ATP de la Geneva (Elveția), dotat cu premii totale de 482.060 euro, după ce a învins în finală cuplul columbian Juan Sebastian Cabal/Robert Farah cu 2-6, 7-6 (9), 10-6, transmite Agerpres.
Tecău și Rojer, principalii favoriți, au obținut victoria într-o oră și 51 de minute în fața favoriților numărul doi, acesta fiind al doilea lor titlu din 2017, după cel de la Dubai.
Sud-americanii au dominat primul set, în care au fost conduși cu 1-0, dar apoi au luat trei ghemuri la rând, iar apoi au reușit o nouă serie de trei ghemuri. Setul secund a fost echilibrat, iar cele două echipe au mers cap la cap, ajungând în tie break. Tecău și Rojer au salvat o minge de meci la 5-6 în ti break, iar apoi au reușit să încheie cu 11-9.
În super tie break, sud-americanii au avut 1-0 și 3-2, dar au urmat apoi trei puncte la rând ale perechii româno-olandeze. La 5-4, Tecău și partenerul său au mai adăugat trei puncte la rând, iar în cele din urmă au încheiat cu 10-6.
Scorul este favorabil cu 2-1 lui Tecău și Rojer în meciurile directe. Sud-americanii s-au impus în 2014, în optimi la Shanghai, cu 1-6, 7-6 (5), 10-5, iar cuplul româno-olandez în 2015, la Miami, tot în optimi, cu 6-7 (6), 6-3, 10-2.
Tecău și Rojer vor primi un cec de 26.110 euro și 250 de puncte ATP. Tecău și Rojer au venit la Geneva după trei eșecuri consecutive (Barcelona, Madrid și Roma).