Cum se face donarea de organe în România. BOR: Actul de donare să aibă la temelie iubirea creştină faţă de aproape

Donarea de organe în România se face numai cu acordul scris al aparținătorilor după ce pacientul este declarat în moarte cerebrală de către medic. De asemenea, prelevarea se mai poate face de la donatori vii, cu acordul scris al acestora. Donarea de organe este susținută și de Biserica Ortodoxă Română, care a formulat un set de principii în legătură cu transplantul de organe, „problemă față de care se raportează îngăduitor, criteriile fundamentale fiind iubirea aproapelui, libertatea și demnitatea sa”.

Persoanele care doresc să fie donatori se pot înscrie în Registrul Național al donatorilor de organe, țesuturi și celule, înființat în 2012, care se află în subordinea Ministerului Sănătății. Înscrierea în acest registru a persoanelor care doresc să fie donatori se face de către un notar public.

„Minorii, persoanele fără discernământ, precum şi interzişii judecătoreşti nu pot consimţi la donarea post-mortem, în scop terapeutic, a organelor, ţesuturilor şi celulelor”, potrivit ordinului de înființare al Registrului.

În ceea ce privește organele și țesuturilor care pot fi donate, acestea sunt: cord, plămân, cord-pulmonar, rinichi, ficat, pancreas, intestin, piele, cornee, insule Langerhans, os, vase de sânge şi celulele umane. Persoanele care se înscriu în registru pot să modifice tipurile de organe pe care acceptă să le doneze, dar trebuie să facă o nouă declarație de donație.

HotNews: Contribuția BOR la Catedrala Mântuirii Neamului este de 20%

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte astăzi pe sfinţii Constantin şi Elena

În momentul de față, în Registrul Național de Transplant, care ține evidența persoanelor care au nevoie de transplant, sunt trecute în așteptare 35 de persoane pentru transplant cardiac, 531 de persoane pentru transplant hepatic, dar cei mai mulți pacienți sunt cei care au nevoie de transplant renal (2.375).

Gheorghe Tache, fondatorul Asociației Transplantaților din România spune că problema în România este că oamenii nu sunt suficient de bine informați privind donarea de organe.

„Din punctul de vedere al pacienților, este șansa noastră la viață. Cu cât așteptăm mai mult, șansa la viață se reduce pentru că boala se agravează, apar complicații adiacente. La nivel de asociație nu putem decât să ne canalizăm eforturile pentru a impulsiona demersul instituțional de a crea mai multe centre de transplant, dar și pentru creșterea numărului de medici specialiști. Din păcate, nu sunt suficienți medici, iar cei care sunt, stau peste program, muncesc foarte mult. Mai dorim să informăm populația asupra actului donării. Atunci când un pacient e în moarte cerebrală, medicul de la terapie intensivă anunță familia și dacă aceasta își dă acordul scris, se face prelevarea. Însă, dacă omul nu este informat din timp despre ce înseamnă acest lucru, în acel moment e mai greu să obții acceptul, de aceea e mai bine ca lumea să cunoască situația. În general, în proporție de 80% din aparținători sunt de acord. Ca țară, Spania este pe primul loc în ceea ce privește acordul pentru donarea de organe”, a spus Gheorghe Tache pentru Vocea.biz.

Patriarhia: Transplantul are la temelie iubirea creştină a celui ce dăruieşte şi împlinirea ei în iubirea celui care primeşte

În ceea ce privește refuzul pe considerente religioase, trebuie spus că Biserica Ortodoxă Română este de acord cu donarea de organe, așa cum a explicat pentru Vocea.biz Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. El a explicat că Biserica a formulat un set de principii în legătură cu transplantul de organe, „problemă față de care se raportează îngăduitor, criteriile fundamentale fiind iubirea aproapelui, libertatea și demnitatea sa”.

Astfel, potrivit BOR, transplantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• să respecte demnitatea persoanei (donator, receptor, medic);

• să aibă scop terapeutic;

• să fie în folosul aproapelui;

• să respecte viaţa şi chiar moartea persoanei umane;

• să respecte drepturile omului şi dimensiunea duhovnicească a existenţei umane, chiar din momentul conceperii acesteia;

• să nu fie determinat de oportunisme politice sau economice, de curiozităţi medicale, la modă în lumea noastră secularizată;

• să aibă la temelie iubirea creştină faţă de aproape şi jertfelnicia; donarea nu poate să fie obiectul unor tranzacţii;

• prelevarea şi transplantul de organe şi de ţesuturi se face numai în scop terapeutic; transplantul va trebui să se dovedească a fi unicul remediu valid pentru prelungirea şi îmbunătăţirea (în cazul transplantului de cornee, de piele, etc) vieţii unui pacient;

• pentru că prelevarea de organe presupune consimţământul donatorului, va fi de neacceptat prelevarea de ţesuturi de la un embrion, dat fiind faptul că, deşi fiinţă vie, acesta este în imposibilitatea de a-şi da consimţământul;

• este inadmisibilă provocarea voită a mutilării sau a decesului prin prelevarea unor organe, chiar pentru scopul de a salva viaţa unei alte persoane;

• transplantul va fi bine justificat: se va urmări scopul imediat şi pe termen lung al transplantării, ca şi acordarea unei calităţi satisfăcătoare vieţii primitorului;

• realizându-se din iubire şi din respect faţă de viaţă umană, transplantul va lua în calcul viaţa persoanei umane în toată complexitatea ei, nu numai viaţa care se consumă sub forma şi la nivel exclusiv biologic, ci şi dimensiunea duhovnicească, eternă a vieţii omului. Fiind metodă excepţională de tratament, transplantul este justificat după ce s-au epuizat toate celelalte forme şi modalităţi de tratament.