Ce le-a spus Iohannis lui Donald Trump și Emmanuel Macron, la summit-ul NATO

vocea.biz / 26.05.2017
Ce le-a spus Iohannis lui Donald Trump și Emmanuel Macron, la summit-ul NATO

Dincolo de dezbaterile oficiale privind combaterea terorismului și contribuția financiară a statelor membre ale Alianței Nord-Atlantice, summit-ul NATO de la Bruxelles a fost un prilej pentru Klaus Iohannis și alți lideri să aibă un prim contact cu președintele american Donald Trump, aflat la prima sa reuniune de acest gen, dar și cu președintele francez Emmanuel Macron, recent instalat și el la Palatul Élysée.

Preşedintele Iohannis a avut scurte discuţii cu cei doi, afirmând că i-a asigurat de tot sprijinul său şi al României. ”Din punct de vedere politic, reuniunea a fost prima întâlnire la nivel înalt a Alianţei la care a participat noul preşedinte al SUA şi noul preşedinte al Franţei. Le-am adresat un bun venit călduros la NATO şi i-am asigurat de tot sprijinul meu şi am României, care are parteneriate strategice solide cu ambele ţări”, a spus preşedintele Iohannis, la finalul reuniunii.

Discuții informale a avut și cu cancelarul german Angela Merkel, premierul Marii Britanii Theresa May și cel canadian Justin Trudeau.

Sursa: Facebook

 

Pe lângă gesturile deplasate și intens comentate de presa internațională, Donald Trump s-a remarcat prin exprimarea, fără rezerve, chiar în discursul de inaugurare a noului sediu al Alianței a nemulțumirilor sale legate de faptul că statele membre nu și-ar respecta angajamentele de a aloca 2% din PIB pentru apărare (din 28 de state doar 23 fac acest lucru, potrivit președintelui american). Mai mult, Trump a încercat să-i ironizeze pe liderii statelor NATO spunând că nu îndrăznește să întrebe cât a costat noul sediu al alianței de la Bruxelles.

În acest context, președintele Klaus Iohannis a spus că România a fost apreciată de partenerii din NATO pentru decizia de a aloca 2% din PIB pentru apărare, angajament care a fost luată încă din 2015, în baza unui acord între liderii partidelor parlamentare inițiat de Palatul Cotroceni.

”Am subliniat importanța unei relații transatlantice solide. În sprijinul acesteia, o decizie importantă a statelor membre a privit împărțirea mai judicioasă a responsabilităților, prin stimularea creșterii bugetului pentru apărare al fiecărui Aliat. Faptul că România a alocat deja 2% din PIB pentru apărare este foarte apreciat de Aliații noștri. Însă, o repet, este esențială cheltuirea acestor sume potrivit scopului lor, ceea ce depinde de Guvern”, a declarat Iohannis, la finalul summit-ului.

Un alt obiectiv important pentru România a fost și rămâne întărirea flancului estic al Alianței, șeful statului apreciind poziția Washingtonului în această privință. ”Am salutat la reuniune reiterarea fermă de către preşedintele Trump a angajamentelui SUA pentru Alianţă, pentru apărarea colectivă şi pentru consolidarea Flancului estic, inclusiv prin foarte recente propunere de creştere a finanţării iniţiativei de reasigurare europeană pentru 2018, de la 3,4 miliarde, cât a fost până acum, la 4,8 miliarde de dolari”, a adăugat Iohannis.

Sursa: Facebook

 

Deși reuniunea de la Bruxelles a fost una cu valoare mai mult simbolică, legată incluisv de inaugurarea noului cartier general al alinaței, Iohannis a susținut că după discuțiile din cadrul summit-ului poate spune că NATO rămâne aceeași organizație relevantă, puternică și, mai ales, unită.

Potrivit acestuia, aliații au convenit că NATO trebuie să fie mai activă în combaterea terorismului, în context Iohannis precizând că România este al patrulea contributor în misiunea din Afganistan.

sursa: facebook

 

”S-a decis, în principal, ca NATO, ca organizație, să devină membru al Coaliției anti-Daesh, acordarea unei susțineri mai consistente Coaliției prin intermediul capabilităților AWACS ale aliaților, sprijin suplimentar pentru capacitățile de apărare ale partenerilor din vecinătatea sudică a NATO, precum și alte măsuri incluse într-un plan de acțiune foarte consistent, inclus în documentul pe această temă pe care cu toții l-am adoptat azi”, a precizat el.

 

sursa: facebook

 

Iohannis a mai vorbit despre participarea americană pe teritoriul României, dar și în cadrul sistemului anti-rachetă găzduit, precizând că Alianța trebuie să continue adaptarea la evoluțiile din regiunea Mării Negre şi din estul Alianței, fiind necesară o prezență aliată sporită, persistentă, în sudul acestuia, pe toate dimensiunile – terestră, aeriană şi, desigur, în Marea Neagră.

Iohannis a mai insistat că este nevoie de o abordare clară și unitară în relația cu Rusia și a susținut că România și-a atins obiectivele: ”Reuniunea a confirmat, prin intervențiile Aliaților, menținerea politicii NATO privind Rusia. Alianța continuă să se bazeze pe descurajare și apărare puternice, precum și pe disponibilitatea dialogului. În concluzie, pot să spun că la această Reuniune, și la această Reuniune, România și-a atins obiectivele”.

O reuniunea a liderilor NATO din statele regiunii de est și sud-est ar urma să aibă loc la București.

Citește și...