Cifre oficiale din documentul parafat de Guvern pentru salariile românilor. Sunt majorări surprinzătoare prevăzute în grila finală de salarizare, cele mai importante din ultimii ani. Medicii, profesorii, judecătorii, militarii și agenții de poliție sunt câțiva dintre cei care vor beneficia de creșteri chiar și până la 300%.
CIFRE OFICIALE DIN LEGEA SALARIZĂRII
Medic primar:
2017- 4.510 lei
2018- 12.500 lei
Profesor universitar
2017- 4.839 lei
2018- 7.259 lei
2022- 10.880 lei
Judecător de Tribunal
2017-12.296 lei
2018- 15.370 lei
2022- 19.850 lei
Sergent/agent poliție/penitenciare
2017: 1.523 lei
2018: 1.903 lei
2022: 3.750 lei
Soldat
2017: 905 lei
2018: 1131 lei
2022: 2500 lei
Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat, la România TV, că în prezent sunt cazuri aberante care vor fi rezolvate prin noua lege: de exemplu sunt angajaţi la anumite primării care câştigă 4.000 de euro pe lună, în prezent.
Olguţa Vasilescu a spus că medicii vor beneficia de unele dintre cele mai mari majorări salariale şi că vor ajunge să ia chiar şi 10.000 de euro pe lună.
“Aici sunt 2 motive de panică, şi anume că îşi pot pierde slujbele sau că se vor diminua salariile. Nu au de ce să se teamă angajaţii din primării decât cei care au salarii peste ceea ce există în grilă. Un primar de mare municipiu are 13.000 de lei iar tu ca funcţionar ai 20.000. E clar că nu poţi să rămâi aşa. În nicio primărie din România salariul primarului nu e cel mai mare. 3.700 este salariul, după care adăugăm sporurile, vechimea şi ajungem pe la 6.000 (de euro). Se ajunge şi la 10.000 (euro) la medici. E o tragedie ce se întâmplă. Dacă nu luăm aceste măsuri, în perioada următoare nu mai putem să vorbim de sistemul sanitar din România”, a precizat Olguta Vasilescu.