Procurorii DNA au pus sub sechestru mai multe bunuri ale Ioanei Băsescu, Elenei Udrea și a celorlalți inculpați din dosarul în care vor fi judecați pentru delapidare în legătură cu fapte de corupție.
Astfel, în cazul Elenei Udrea, anchetatorii au pus sub sechestru, până la concurența sumei de 1.609.893,63, un imobil evaluat la 565.000 de euro (aproximativ 2,6 milioane lei), cu suprafaţă de 5.001 m.p., aflat în Bucureşti.
În cazul Elenei Udrea, punctează procurorii DNA, obiectul infracţiunilor de instigare la luare de mită reţinute în sarcina acesteia este de 691.029,63 lei, bani ce reprezintă valoarea totală plăţilor realizate către societăţile comerciale vizate în cazuă, în baza contractelor fictive de consultanţă şi servicii de publicitate încheiate cu acestea, ca urmare a instigării la luare de mită a lui Victor Tarhon, şi 918.864 de lei, bani ce reprezintă valoarea plăţilor transferate în două tranşe în perioada 27.11 – 21.12.2009, ca urmare a instigării la luare de mită a lui Gheorghe Nastasia.
”Având în vedere că Elena Gabriela Udrea, prin prisma poziţiei de conducere pe care o deţinea în cadrul (…), este beneficiarul indirect al serviciilor prestate în favoarea candidatului pe care îl susţinea, considerăm că măsura confiscării vizează patrimoniul inculpatei, şi nu al autorilor infracţiunilor de luare de mită, care nu au obţinut beneficii în urma săvârşirii faptei”, se mai arată în docsarul transmis instanței de judecată.
În cazul Ioanei Băsescu, notează anchetatorii, există o societate care s-a constituit parte civilă cu 119.000 lei, bani pe care îi vor plăti, în solidar, în cazul în care vor fi găsiți vinovați, Ioan Silviu Wagner și fiica fostului președinte.
În cazul Ioanei Băsescu procurorii au pus sub sechestru un imobil evaluat la 50.000 de euro, aflat în municipiul Constanţa.
În cazul lui Mario Giovanni Francesco DNA a pus sechestru asigurător pe bunurile sale până la suma de peste 830.000 de lei, mai precis asupra unor terenuri cu suprafaţadin localitatea Dascălu, satul Creața.