Președintele Klaus Iohannis, premierul Sorin Grindeanu și mai mulți miniștri au transmis, pe rețelele de socializare, mesaje în care au condamnat explozia de la Manchester Arena, după concertul Arianei Grande, în care au murit 22 de persoane şi alte 59 au fost rănite.
“Revoltat şi întristat de veștile groaznice din #Manchester. Gândurile noastre merg către victime şi apropiaţii lor. Solidaritate cu Marea Britanie”, a scris președintele Klaus Iohannis pe Twitter, într-un mesaj postat în limba engleză.
Ulterior, șeful statului a transmis și un mesaj oficial de condoleanțe reginei Elisabeta a-II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. ”În aceste momente de grea încercare, doresc să exprim solidaritatea deplină a României și poporului român cu Regatul Unit și întregul său popor. Vă asigur de sprijinul deplin al României pentru continuarea luptei împotriva terorismului”, se arată în mesajul președintelui.
Premierul Sorin Grindeanu a scris, pe pagina sa de Facebook, că Ambasada României la Londra este în permanentă legătură cu autoritățile britanice, pentru a afla dacă sunt români printre victime.
„Toate gândurile noastre se îndreaptă către familiile celor care și-au pierdut viața și către cei răniți în urma exploziei din Manchester. Ambasada României la Londra e în permanentă legătură cu autoritățile britanice, pentru a afla dacă sunt români printre victime. Numărul de urgență al misiunii diplomatice este 0044 7738716335”, arată premierul în mesajul său.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, spune că pentru un asemenea act de violență extremă nu există scuze, explicații sau motivații și transmite condoleanțe familiilor victimelor exploziei din Manchester.
„Condamn cu fermitate atentatul terorist de la Manchester care a dus la moartea și rănirea unor oameni nevinovați! Pentru un asemenea act de violență extremă nu există scuze, explicații sau motivații. Ceea ce s-a întâmplat aseară întărește, însă, angajamentul fiecăruia dintre noi, al fiecărei instituții, al fiecărei țări, de a lupta pentru securitate, pentru stabilitate, pentru liniștea vieții cotidiene. Suntem alături de o țară îndoliată și de familiile greu încercate de acest moment tragic! Transmit condoleanțe către toți cei care au pierdut un suflet drag și nevinovat în urma acestui atentat. Dumnezeu să îi aibă în pază pe toți și să ne ferească de astfel de dezastre!”, a scris ministrul Carmen Dan, pe Facebook.
Și ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, condamnă atentatul de pe Manchester Arena, despre care spune că este „un act barbar”.
„În aceste clipe dificile, gândurile mele merg spre familiile victimelor și îmi exprim întreaga solidaritate cu prietenii noștri britanici. Multă sănătate și însănătoșire grabnică celor răniți!”, a scris Ana Birchall pe Facebook.
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a transmis pe Facebook un mesaj de solidaritate cu victimele atentatului din Manchester.
„Condamn cu fermitate atentatul de pe Manchester Arena! Sunt alături de victime și familiile lor și sper din tot sufletul ca printre cei răniți să nu fie și români!”, spune Dragnea.
Ambasada României în Marea Britanie a solicitat autorităților din Manchester informații despre naționalitatea victimelor exploziei și a pus la dispoziția românilor mai multe numere de telefon unde pot cere ajutor dacă au fost afectate, a anunțat, marți, Ministerul Afacerilor Externe.
Românii din Marea Britanie pot solicita asistenţă consulară la numere de telefon ale Ambasadei României în Marea Britanie 0044 20 76029833, 0044 20 76027328, 0044 20 76036694, 0044 20 76025193, 0044 20 7603 0572, 0044 20 7602 2065, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau pe numărul de urgenţă al misiunii diplomatice 0044 7738716335.
Explozia care a avut loc la Manchester Arena, după un concert al Arianei Grande, a provocat moartea a 22 de persoane şi rănirea altor 59, anunţă BBC.
Poliţia din Manchester a anunţat marţi dimineaţă că tratează explozia de la Manchester Arena, care a avut loc luni, la ora 22.45, ca pe un incident terorist până când va avea alte informaţii.