Șefii de partid nu vor putea fi manageri de spital, doar simplii membri

vocea.biz / 22.05.2017
Șefii de partid nu vor putea fi manageri de spital, doar simplii membri

Persoanele cu funcții de conducere în partide nu vor putea fi manageri de spital, însă interdicția nu se aplică și membrilor simpli ai unei formațiuni politice, pentru că altfel textul ar fi fost neconstituțional, au susținut luni deputații din comisia juridică, la discuțiile privind OUG 79/2016 emisă de fostul Cabinet Cioloș, având ca miză exact depolitizarea conducerii spitalelor. Comisia a adoptat ordonanța cu mai multe amendamente.

”Ordonanţa 79 a venit de la Senat cu raport de respingere. În urma multiplelor dezbateri pe care le-am avut la Camera Deputaţilor, ordonanţa a primit un raport de adoptare cu amendamente. Amendamentele se referă la incompatibilităţile membrilor, amendamente au venit din partea Ministerului Sănătăţii, din partea Comisiei juridice, din partea parlamentarilor. Au rămas anumite prevederi din textul ordonanţei 79 care dădeau de fapt caracterul de urgenţă al ordonanţei. Este vorba de încheierea contractelor anul trecut cu spitalele care erau acreditate, dacă nu apărea textul ordonanţei riscam ca aceste spitale să nu poată încheia contracte cu Casele de asigurări”, a declarat preşedintele Comisiei de sănătate, deputatul PSD Florin Buicu, citat de News.ro.

El a precizat că funcţia de manager de spital nu va putea fi ocupată de cineva care este în conducerea unui partid politic, ci doar dacă este simplu membru.

”Din punctul de vedere al politicii, nu va putea fi manager de spital cineva care ocupă funcţii de conducere în partidele politice. În textul ordonanţei se vorbea de membru în organele de conducere ale partidelor politice, acest text era neconstituţional pentru că unul dintre organismele de conducere ale partidelor este Adunarea Generală a membrilor. Constituţia României prevede dreptul oricărei persoane de a face politică, de a fi membru de partid. În legea 95, nu va putea fi manager de spital o persoană care va ocupa o funcţie de conducere în partid. Membru simplu poate fi, nu poate ocupa funcţia de conducere, iar membru simplu e dat de Constituţie, nu de Legea 95”, a explicat Buicu.

Citește și...