Legea grațierii ar putea trece de Senat, în forma propusă de guvern, fără niciun fel de dezbatere, prin procedura adoptării tacite. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat luni că nu va introduce controversatul act normativ pe ordinea de zi a plenului fără raportul comisiei juridice și că nu a primit niciun document de la acest for.
În situația în care grațierea trece prin adoptare tacită, proiectul va merge la Camera Deptuaților care decide în acest caz forma în care legea va fi trimisă spre promulgare.
Blocajul a apărut după ce senatorii din comisia juridică au discutat și adoptat mai multe amendamente formulate de social-dmeocratul Nicolae Șerban (între timp înlăturat de Liviu Dragnea de la șefia comisiei juridice și a grupului PSD) și ale liderului PMP Traian Băsescu privind grațierea faptelor de corupție. Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a cerut reîntoarcerea legii la comisie.
”Nu ştiu dacă o lăsăm, aşa dar până în momentul de faţă, de la Comsia Juridică nu am primit raportul. Fără raport nu poate să intre pe ordinea de zi a plenului”, a declarat Tăriceanu, citat de Mediafax.
Grupul parlamentar al USR a cerut Biroului Permanent al Senatului introducerea proiectului pe ordinea de zi de marţi, pentru a se evita adoptarea tacită.
”Grupul parlamentar USR a solicitat azi în Biroul Permanent introducerea pe ordinea de zi astăzi sau mâine a legii, pentru a se evita adoptarea tacită. A fost o lege care s-a discutat foarte mult în Senat şi dorim să fie foarte clar cum votează partidele în această chestiune. Semnalele sunt contradictorii, pentru că chiar domnul Dragnea a spus că s-ar putea ca ea să nu mai fie oportună. Poziţia grupului USR este că grupul USR nu se opune graţierilor, ci graţierii corupţilor”, a declarat senatorul USR Vlad Alexandrescu.
USR acuză coaliţia de guvernare că nu doreşte să dezbată proiectul în plenul Senatului, pentru că nu vrea să se pronunţe momentan asupra Legii graţierii.
”Răspunsul a fost că nu a venit raport de fond de la Comisia juridică. Am cerut, în această situaţie, introducerea pe ordinea de zi de mâine, sub rezerva primirii raportului de fond din partea comisiei juridice, dar nu ni s-a dat răspuns pe această chestiune. E clar că coaliţia PSD şi ALDE nu doresc dezbaterea legii în plenul Senatului şi doresc să evite să se pronunţe momentan pe această lege”, a mai spus Alexandrescu.