Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite acordă 100 de milioane de dolari unui fond propus de Ivanka Trump

Daniel Ionașcu / 22.05.2017
Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite acordă 100 de milioane de dolari unui fond propus de Ivanka Trump

Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au anunțat angajamente în valoare de 100 de milioane de dolari pentru Fondul Femeilor Antreprenoare, un proiect propus de către Ivanka Trump, fiica președintelui american Donald Trump.

Anunțul a fost făcut în contextul vizitei lui Trump în Arabia Saudită, în care aceasta din urmă a semnat acorduri în valoare de 350 de miliarde de dolari cu mai multe companii și grupuri din SUA.

Ivanka şi-a prezentat această idee luna trecută, la Berlin, iar fondul urmează să sprijine femeile din Orientul Mijlociu care doresc să își deschidă afaceri.

Fondul care urmează să fie gestionat de către Banca Mondială (BM), nu de către Ivanka Trump.

Numai că înființarea unui astfel de instrument financiar ar putea să aducă noi acuzații de ipocrizie pentru Donald Trump, după ce acesta a criticat în campanie donațiile făcute către Clinton Foundation atunci când era în competiție cu Hillary Clinton pentru fotoliul de președinte. Trump spunea atunci că Arabia Saudită și alte țări din regiune omoră homosexuali și tratează oribil femeilor, potrivit DailyKos.com.

Ivanka Trump a vorbit duminică despre necesitatea unei transformări, la o masă rotundă pe tema emancipării economice a femeii, la care au luat parte 15 femei, majoritatea şefe de întreprinderi, cu poziţii guvernamentale şi antrepenoare saudite.

Celelalte femei care participau la masa rotundă purtau haine tradiţionale musulmane şi aveau părul acoperit.

În Arabia Saudită femeile încă nu au dreptul de a conduce autoturisme și nici să meargă cu taxiul dacă

Citește și...