Iohannis le dă dreptate sindicaliștilor: Legea salarizării necesită îmbunătățiri

vocea.biz / 22.05.2017
Iohannis le dă dreptate sindicaliștilor: Legea salarizării necesită îmbunătățiri

Președintele Klaus Iohannis le-a dat dreptate, luni, sindicaliștilor care au amenințat cu greva, precizând că legea salarizării care ar urma să intre în dezbaterea plenului Senatului necesită îmbunătățiri, mai ales în ceea ce-i privește pe funcționarii din administrația publică locală.

”Abordarea pe care am văzut-o în Parlament cred că necesită încă niște îmbunătățiri. Nu poți să lași salarizarea funcționarilor din administrația locală așa în aer”, a declarat Iohannis, completând că sindicaliștii au dreptate să fie îngrijorați și că speră ca legea să fie îndreptată.

Sindicatele din administrația publică locală vor opri activitatea miercuri și săptămâna viitoare vor organiza un miting la Palatul Parlamentului, nemulțumite de proiectul Legii salarizării, care nu are o grilă de salarizare și pentru angajații din acest domeniu, a declarat luni, pentru Vocea.biz, președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu.

Citește și...